marți, 28 aprilie 2015

Cine nu-si doreste o garsoniera cu 135 de euro/luna?

Garsonierele din Bucuresti sunt singurele locuinte care se scumpesc constant de la inceputul anului. In vreme ce preturile apartamentelor cu 2 si 3 camere au ramas relativ constante, inregistrand cresteri si scaderi mici de pret, garsonierele s-au apreciat cu aproximativ 1000 de euro in ultimele doua luni.

O posibila explicatie pentru aprecierea garsonierelor consta in accesibilitatea acestui tip de locuinta, in special prin programul Prima Casa, accesibilitate care genereaza cerere pe piata imobiliara.

Spre exemplu, rata lunara a unui credit de 31.000 de euro contractat pe 30 de ani prin programul Prima Casa sare putin peste suma de 135 de euro, in vreme ce chiria medie a unei garsoniere din Bucuresti ajunge la aproximativ 250 de euro.

garsoniere 2 camere- 3 camere
Pretul mediu de vanzare al garsonierelor din Bucuresti a crescut cu 1,5% in martie 2015 fata de februarie 2015, de la 32.055 de euro in februarie, la 32.557 de euro in martie, conform unei analize bazate pe statistici generate de anunturiparticulari.ro, care a luat in calcul toate ofertele imobiliare publicate de particulari in presa si pe internet. Aceasta marja de circa 500 de euro pe luna se pastreaza si intre ianuarie 2015 si februarie 2015, pretul mediu al garsonierelor crescand de la 31.576 de euro in ianuarie, la 32.055 in februarie.

martie 2014 - martie 2015
Garsonierele sunt singurele care s-au apreciat si in ultimele 12 luni, in timp ce apartamentele cu 2 si 3 camere nu au inregistrat modificari de pret insemnate. Pretul mediu al garsonierelor a sarit de la 31.760 de euro in martie 2014, la 32.557 in martie 2015, inregistrand astfel o crestere de 3%. Apartamentele cu 2 si 3 camere au inregistrat o scadere de 1% in ultimele 12 luni, ajungand la sfarsitul lunii martie sa fie scoase la vanzare cu pretul mediu de 50.406 de euro pentru 2 camere si 70.113 de euro pentru 3 camere.

Numarul de oferte a crescut cu aproape 15% in ultimii 2 ani in Bucuresti

O comparatie intre luna martie 2013 si martie 2015 arata ca numarul de oferte de vanzare aparute pe piata din Bucuresti a crescut cu aproape 15%. Acest lucru demonstreaza ca 2014 a fost anul relansarii pietei imobiliare, iar 2015 reprezinta confirmarea acestui fapt.

martie 2013 - martie 2015
Fata de martie 2013, in martie 2015 cele mai mari cresteri ale numarului de oferte s-au inregistrat in cazul garsonierelor si apartamentelor cu 2 camere, 21%. Pastrand aceleasi repere, numarul de oferte la apartamentele cu 3 camere a crescut cu 6,5%, in timp ce singurele care au scazut, cu 4%, au fost ofertele la apartamentele cu 4 camere.

martie-2015
In martie 2015, pe anunturiparticulari.ro s-au inregistrat 3.163 de oferte de vanzare, dintre care 1.375 au fost pentru apartamente cu 2 camere, 899 pentru apartamente cu 3 camere, 641 pentru garsoniere si 248 pentru apartamente cu 4 camere. Astfel, din totalul de oferte de pe piata, ponderea este de 43,5% de apartamente cu 2 camere, 28,5% de apartamente cu 3 camere, 20% de garsoniere si 8% de apartamente cu 4 camere.

anunturiparticulari.ro este un serviciu de monitorizare imobiliara care extrage ofertele imobiliare publicate de particulari din toata presa scrisa centrala si de pe internet. Metodologia folosita exclude ofertele agentiilor imobiliare, aparitiile multiple si ia in calcul doar anunturile care apar pentru prima data in presa sau pe internet.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu