joi, 29 aprilie 2010

YTONG lanseaza campania de comunicare 'Ieftin te costa mai mult'

Propaganda semneaza noua campanie de imagine YTONG, singurul brand premium de bca de pe piata romaneasca, sub conceptul - 'Ieftin te costa mai mult'. Demarata la jumatatea lunii martie, campania va rula pana la finalul lui 2010 si va fi declinata pe TV, presa si internet. In acelasi timp, campania de imagine YTONG va fi sustinuta prin activitati de PR cu ajutorul Free Communication, agentia care gestioneaza contul de relatii publice al companiei Xella RO.

'Fie criza financiara, fie nu, un lucru este cert: ieftin te costa de fapt mai mult. Este un principiu simplu, caruia de-a lungul timpului i s-a spus in mai multe feluri: “cat dai, atata face', 'sunt prea sarac sa-mi cumpar lucruri ieftine” sau “dai un ban, dar stai in fata'. YTONG are calitati tehnice ce anticipeaza si elimina din start o serie de costuri aditionale, care se adauga de obicei zidariilor obisnuite (izolatii termice suplimentare, consum mai mare de adezivi, consum energetic mai mare etc). Campania recent demarata nu prezinta astfel de calcule pe hartie, dar intr-un mod creativ atrage atentia ca, intotdeauna cand alegi ieftin, mai devreme sau mai tarziu... vei plati diferenta', a explicat Daniel Gherghescu, Account Supervisor Propaganda.

'Investim in educarea consumatorului roman asupra a ceea ce inseamna materialele de constructii de calitate. In Romania nu exista o cultura a constructiilor de calitate, iar campania urmareste demontarea acestui mit al constructiei ieftine si bune prin promovarea unor tehnologii moderne, care duc la economii importante in timp', a completat Marius Dragne, Marketing Manager Xella Baustoffe South-East Europe (BG-HU-RO). 'Zidaria reprezinta doar 4% din costul total al constructiei unei case, iar peretii sunt printre acele elemente care nu mai pot fi schimabate in timp. De aceea, este important sa ne gandim de doua ori inainte sa alegem produsul din care construim zidurile casei noastre, fara a face rabat de la calitate.'

Xella Group, liderul mondial al industriei de bca, a lansat recent la Paulesti (judet Prahova) prima unitate de productie Xella din Romania. Cu o investitie de circa 32 milioane euro in tehnologie la cele mai inalte standarde de calitate, fabrica este considerata a fi cea mai moderna din Europa de Est.

Din echipa Xella Ro care va coordona implementarea strategiei de advertising fac parte Marius Dragne - Marketing Manager Xella Baustoffe South East Europe (BG –HU-RO) si Georgiana Stanciu - Marketing Executive.

Echipa Propaganda este formata din Andrei Tripsa - Creative Director, Bogdan Moraru - Art Director, Tudor Pascanu – Copywriter, Vlad Tomei – Copywriter, Corina Iovan - Strategic Planner, Madalina Oanta - Client Service Director, Daniel Gherghescu - Account Supervisor, Alexandra Postoaca - Media Planner, Marcela Moldovan - Producator AV si Casa de productie - Comitetul Central.

Despre YTONG
YTONG reprezinta produse ecologice, realizate in deplin respect pentru mediul inconjurator. Caracteristicile tehnice remarcabile, cum ar fi izolatia termica proprie excelenta, rezistenta la foc, izolatia fonica, rezistenta seismica si usurinta in utilizare fac din YTONG cea mai buna alegere pentru arhitectii, antreprenorii si constructorii de pretutindeni.

Despre Xella International
Xella este cel mai important producator mondial de materiale de constructii pentru zidarie din domeniul betonului celular autoclavizat. Pentru a-si consolida in continuare pozitia de lider de piata in domeniul materialelor de constructii, Xella continua sa investeasca in dezvoltarea de produs. Este unul dintre putinii producatori de materiale de constructii din Europa care detin propriul centru de cercetare si dezvoltare dedicat. In Potsdam, in apropiere de Berlin, 40 de angajati se ocupa cu cercetarea in domeniul fizicii, aplicatiilor, produselor si proceselor in constructii.

In 2009, Grupul Xella a avut aproximativ 6800 de angajati si a inregistrat vânzari de 1200 milioane EUR. Xella este proprietate a companiilor de investitii private PAI Partners si Goldman Sachs Capital Partners.

Despre Propaganda
Propaganda este una dintre cele mai dinamice agentii full-service independente de pe piata. Bazandu-se pe forta unei echipe de profesionisti, Propaganda pune in slujba clientilor pentru care lucreaza trei principii care stau la baza viziunii si dezvoltarii agentiei – marketing creativ, solutii reale de comunicare si pragmatism.

Printre clientii agentiei se numara: Napolact, Dots, Tchibo, BRD - Groupe Societe Generale, Cesarom, Sanex, Radio Guerrilla, Centre Ville, Bursa de Valori Bucuresti, Terapia Ranbaxy, Kia Motors, adidas, Orkla Foods.

YTONG

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu