vineri, 19 decembrie 2014

Doi arhitecti romani premiati la un concurs international de arhitectura

Doi arhitecti romani au fost desemnati castigatorii concursului international de arhitectura The Unbelievable Challenge, organizat de Ruukki

Proiectul “Nothing is Impossible” a fost ales dintre 243 de propuneri inscrise in concurs, din 59 de tari, drept cel mai bun centru logistic pentru Mos Craciun. Romania a fost printre tarile cu cei mai multi participanti la concurs.

Proiectul “Nothing is impossible”, prezentat de arhitectii romani Alexandru Oprita si Laurentiu Constantin, a fost ales castigator in cadrul concursului de idei arhitecturale The Unbelievable Challenge, organizat de Ruukki. Cei doi mari castigatori vor primi un stagiu platit integral, timp de zece saptamani, in renumita companie de arhitectura si design Snohetta din Oslo (Norvegia). Valoarea estimata a stagiului este de 25.000 euro, la care se adauga un premiu in numerar in valoare de 1000 euro.

Lansata pentru tinerii arhitecti si designeri din intreaga lume, in primavara anului 2014, competitia The Unbelievable Challenge s-a desfasurat in perioada septembrie - noiembrie 2014. Provocarea a constat in elaborarea unei solutii arhitecturale unice si creative pentru noul centru logistic al lui Mos Craciun. Cerintele impuneau ca proiectul sa fie extrem de functional, sa demonstreze valori arhitecturale de inalta clasa si sa contribuie la formarea peisajului urbanistic. In acelasi timp, cladirea trebuia sa ofere vizitatorilor o experienta de neuitat, sa fie o solutie durabila si eficienta din punct de vedere energetic, adaptata la conditiile exigente din Per?vainio, zona din orasul Oulu (Finlanda) si, nu in ultimul rand, sa ridice la cel mai inalt nivel beneficiile sistemelor si produselor metalice Ruukki, ca parte integranta din proiect.

Castigatorii The Unbelievable Challenge
La concurs au participat 243 de echipe, din 59 de tari, Romania fiind printre tarile cu cei mai multi participanti. Juriul, format din experti internationali de top in arhitectura si design, a ales in luna decembrie sase finalisti, proiectul ”Nothing is impossible” fiind desemnat marele castigator.

Ruukki TUC winner NothingIsImpossible
“Cel mai important element in design este raspunsul la o provocare cu o idee. Ideea trebuie sa poata fi utilizata in diverse situatii. Punctul forte al acestui proiect este faptul ca ofera posibilitatea de a fi surprins si invaluit de magia cladirii si simbolistica acesteia. Magia se intampla in timpul noptii, pe fatada cladirii, acolo unde exista o legatura clara cu investitorul – Domnul Mos Craciun. Este un proiect realist si inovator, dar nu futurist. De asemenea, proiectul este bine gandit, de la utilizarea terenului pus la dispozitie pana la cele mai mici detalii.” - asa a fost descris proiectul castigator de catre membrii juriului.

Ruukki TUC winner NothingIsImpossible
”Avand in vedere si cultura orasului Oulu - puternic axata pe dezvoltari tehnologice, dar si sit-ul propriu-zis inconjurat de natura, solutia fireasca a fost materializarea conceputului: Nothing is impossible! printr-o cladire capabila sa trezeasca aceeasi uimire si bucurie pe care copii o simt in seara de Craciun cand isi asteapta cadourile aduse de acest personaj fantastic: o cladire invizibila. Practic, am gandit o fatada speciala capabila sa faca cladirea invizibila in timpul zilei si vizibila pe timpul noptii - asemenea lui Mos Craciun.” a marturisit arh. Alexandru Oprita.

Ruukki TUC winner NothingIsImpossible
The Unbelievable Challenge a fost organizat de Ruukki Construction in parteneriat cu Primaria Orasului Oulu din Finlanda, Helsinki Design Week si biroul de arhitectura Snøhetta.

Link-uri utile:
http://unbelievablechallenge.com/ - informatii concurs
http://unbelievablechallenge.com/materials/Ruukki_TUC_NothingIsImpossible.pdf - detalii despre proiectul castigator al celor doi arhitecti romani
http://we.tl/rFrcmGIxOg - fotografii de la festivitatea de decernare a premiului

Mai multe detalii despre competitie: Marian Pirvu, Business Director Ruukki Romania, marian.pirvu@ruukki.com, Tel.: 0730 399 928

In relatia cu media: Mariana Neamtu, Marketing Consultant, Ruukki Romania, mariana.neamtu@ruukki.com, Tel.: 0730 260 728

Despre Ruukki
Ruukki Construction deserveste clientii din industria constructiilor civile si industriale, oferind un portofoliu extins de produse si sisteme metalice, alaturi de servicii de consultanta si proiectare sau servicii de instalare, realizate prin parteneri agreati. Pe segmentul rezidential compania este prezenta prin portofoliul de produse si servicii pentru acoperisuri din tigla metalica si sisteme pluviale, sub marcile Plannja si Ruukki. Consumatorii finali si profesionistii din domeniu pot accesa produsele si serviciile prin reteaua de distributie, dar si prin intermediul magazinelor Ruukki Express si a punctelor de servicii Plannja, prezente in noua tari. Ruukki Construction are aproximativ 3.500 angajati si 16 centre de productie in Europa. Vanzarile nete din 2013 s-au ridicat la valoarea de 740 milioane €. Ruukki Construction este o divizie a SSAB. SSAB este o companie siderurgica din Țarile Nordice, cu sedii in Europa de Nord si Statele Unite, prezenta in peste 50 de tari.

Compania este listata pe bursa NASDAQ OMX din Stockholm si Helsinki. www.ruukki.ro, www.ruukkiacoperis.ro

Functionalitatea si calitatea definesc noile hote decorative de la Indesit

Parte dintr-o colectie completa si flexibila, noile hote decorative de la INDESIT sunt concepute pentru a raspunde cerintelor oricarei bucatarii, permitand gradul maxim de adaptabilitate pentru stiluri variate de design interior. Astfel, produsele nu doar exceleaza din punct de vedere tehnic, ci, de asemenea, au un aspect ce completeaza stilul fiecarei locuinte.

Valoarea fundamentala a hotelor Indesit este usurinta: usurinta la instalare si integrare, dar si usurinta cu care produsul poate fi folosit si curatat.

Colectia este compusa din modele de 60, 70 si 90 de cm, adaptabile pentru orice tip de spatiu si prevazute cu functii de filtrare si extractie. Totodata, Indesit lanseaza si hota compacta, cu o adancime de 40 cm.

Easy to fit: conceptul care a condus la noua gama de hote compacte Indesit

Hota compacta de la Indesit reprezinta un nou concept de hota decorativa cu forma piramidala: datorita formei inguste cu o adancime de numai 40 cm, aceasta se integreaza armonios cu mobila din bucatarie, fara a compromite parametrii de performanta.

Indesit_hota_83647-IHP-6.5-C-M-IX
Noua hota imbunatateste procesul de gatire si ofera o vizibilitate sporita suprafetei de lucru cu ajutorul iluminarii Direct Light, functie care dispune de mai multe surse de lumina, una aflata chiar in centrul hotei. Lampile cu halogen ilumineaza eficient, cu un consum redus de energie.

La fel ca intreaga gama de hote Indesit, varianta compacta are 3 viteze pentru 3 nivele distincte de absorbtie a aburilor si mirosurilor. Principalele caracteristici sunt butonul easy-to-push, filtrul detasabil rezistent la spalare si instalatia plug&play pentru o folosire cat mai usoara.

Indesit se dedica constant imbunatatirii produselor sale. Inovatia este, de fapt, fundatia succesului. De aceea, Indesit este acum leader pe piata europeana. Produsele sale sunt un raspuns la nevoile din ce in ce mai avansate, fiind eficiente, fiabile, usor de utilizat si ecologice, bazate pe solutii inovative care simplifica viata. Alaturi de calitatea tehnica, design-ul a fost intotdeauna o prioritate pentru Indesit, asa cum demonstreaza colaborarea cu Giugiaro (ce a inceput in 1995 si se mentine puternic si in prezent), brandul castigand astfel recunoastere si premii in intreaga lume.

vineri, 12 decembrie 2014

Unde testezi usa de garaj inainte sa o cumperi?

MCA Grup a lansat la Iasi cel mai mare showroom de usi de garaj si rulouri exterioare din zona de Nord-Est a tarii, investitie de 70.000 €

Producatorul de usi de garaj MCA Grup a deschis la Iasi cel mai mare showroom de usi de garaj si rulouri pentru ferestre din zona de Nord-Est a Romaniei, cu o suprafata de 300 de metri patrati, in urma unei investitii de 70.000 de euro.

Primul spatiu modern de acest tip lansat de producatorul cu o experienta de 16 ani a fost cel de la Timisoara, deschis in 2013, fiind cel mai mare showroom din tara in domeniul usilor de garaj.

Noul spatiu de prezentare de la Iasi urmeaza aceeasi linie moderna, remarcandu-se printr-o cromatica vie si o varietate larga atat din punct de vedere coloristic, cat si al solutiilor tehnice.

Showroom MCA Iasi 2014
In noul spatiu si-au gasit locul produse din intreaga gama MCA, de la usi de garaj sectionale si tip rulou, grilaje metalice, automatizari pentru porti si termo-storuri (rulouri exterioare) - si pana la garduri de aluminiu, copertine si pergole, sisteme mai noi in portofoliul companiei.

Showroom MCA Iasi 2014
Acum cumperi pe testate, nu din auzite

Daca pana acum clientii cumparau „din auzite” sau se orientau dupa alegerile facute de vecini, prieteni sau rude, fara a fi siguri ca se vor alege cu solutia cea mai potrivita, MCA aduce produsele mai aproape de cumparatori. Showroomul MCA este deschis clientilor pentru a le oferi un loc unde sa testeze, sa puna intrebari si sa primeasca raspunsuri si solutii personalizate.

Showroom MCA Iasi 2014
“Suntem prezenti in zona Moldovei de peste 10 ani, printr-o retea solida de 80 de distribuitori si, mai recent, prin intermediul unei echipe de vanzari directe. In fiecare an, sectia noastra de productie realizeaza pentru aceasta zona aproximativ 800 de usi sectionale si 1.500 de rulouri. Lansarea acestui showroom la Iasi face parte din strategia de consolidare a pozitiei pe care o avem in piata. Ne-am propus sa venim in intampinarea clientilor nostri oferindu-le oportunitatea de a testa personal calitatea solutiilor noastre de umbrire si de inchidere”, a declarat Ciprian Oprea, director general MCA Grup. Showroomul se adreseaza atat clientilor finali, arhitectilor, proiectantilor, cat si distribuitorilor MCA din zona.

Showroom MCA Iasi 2014
Avantajele clientilor care intra in showroom:

- Beneficiaza de consultanta tehnica de specialitate in alegerea solutiei celei mai potrivite
- Au parte de o experienta placuta si utila in procesul de achizitie
- Sunt mai bine informati si pot testa toate produsele astfel incat sa aleaga solutia ideala atat din punct de vedere tehnic, cat si estetic, avand in vedere gama variata de culori expuse

Cel mai nou showroom MCA se afla pe B-dul Chimiei nr. 2, platforma KAUFLAND – LIDL, Iasi, si poate fi vizitat de luni pana vineri, intre orele 8.30 si 18.00.

Despre MCA
MCA cel mai mare producator de usi sectionale din Romania si din zona Balcanilor, cu o experienta de 16 ani in domeniu. Exporta regulat in opt state europene, respectiv Belgia, Franta, Austria, Serbia, Bulgaria, Ungaria, Republica Moldova si Italia. Fabrica de la Jilava are o capacitate de productie de 10.000 unitati anual si o retea de distributie proprie de 1.200 de dealeri (nivel national si international, cumulat). Oferta de produse este imbunatatita si extinsa cu servicii de montaj, consultanta tehnica si service specializat. In 2013 MCA Grup Romania a realizat o cifra de afaceri de 8,2 milioane de euro, mentinandu-se la un nivel similar cu anul anterior. In prezent, 30% din productia MCA merge la export.

Misiunea MCA
Prin experienta si atentie la nevoile clientilor nostri oferim cele mai performante si mai atractive solutii profesionale pentru securizarea accesului auto si a sistemelor de umbrire.

Suntem cei mai buni! Oricand si oriunde!

Pentru informatii suplimentare va rugam sa ne contactati:

MCA GRUP
SC MILCA SRL ROMANIA 077120, Jilava,
Sos. Giurgiului nr 33A, jud. Ilfov
phone/fax: +40214570003
mobile1: +40751062224 mobile2: +40727780432
arabela.boboc@mcagrup.com
www.mcagrup.ro

joi, 11 decembrie 2014

Tabla zincata Z275 pentru aplicatiile unde conditiile de calitate sunt exigente

H Metal importa regulat tabla zincata Z275, productie UE, pentru a veni in intampinarea solicitarilor clientilor ce au de executat diverse produse la un nivel ridicat de calitate.

„Clientii nostri au la randul lor colaboratori care le comanda aceste produse, colaboratori care impun si au asteptari ridicate legate de rezistenta in timp a a tablei, aspectul vizual si garantia / perioada de viata a produsului. Doar utilizand o tabla de o calitate superioara, cum este si aceasta se poate garanta un ciclu de viata foarte mare a produselor astfel obtinute.” declara Lucian Haritonov reprezentantul H Metal.

In general pe piata din Romania se gaseste spre comercializare tabla zincata „comerciala” avand stratul protector de zinc de pana in Z100. Tabla zincata cu Z275 este un produs mai rar, fiind utilizat in aplicatiile unde conditiile de calitate sunt exigente.

H Metal dispune de un stoc tampon pentru grosimi cuprinse intre 1.00 – 4.00 mm, formate 1250 x 2500 mm, produsele care nu se afla pe stoc se pot aproviziona insa in cca 5-7 zile lucratoare.

Principalul avantaj al acestui produs este faptul ca stratul protector Z275 asigura o rezistenta indelungata in timp a produselor realizate din acest material. Acest grad de zinc rezista foarte bine la actiunea apei, zapezii, ghetii, prafului, soarelui, etc, se poate utiliza cu succes atat la interior cat si la exterior.

H Metal - tabla zincata ondulata
Aceasta calitate de otel este utilizat in general la realizarea de forme simple, cum ar fi foi ondulate, foi trapezoidale, usoare curburi sau orice alte forme realizate manual.

Informatii despre produs:

Tabla de otel laminata la rece acoperita cu un strat protector de zinc Z275.
Romana: Tabla zincata DX51D+Z275 (DX51D – oteluri pentru formari usoare)
Engleza: HDG+Z275

Tabla zincata DX51D+Z275 este obtinuta prin metoda de zincare continua la cald. Astfel rola de tabla decapata trece prin mai multi pasi (Curatare, decapare) apoi intra continuu in imersie in baia de zinc topit. In functie de reglajele facute (viteza, temperatura, etc) pe suprafata tablei se depune stratul de zinc in grosimea si calitatea dorita.

Aplicatii:

Utilizari diverse – din tabla zincata cu Z275 se pot realiza rezervoare de apa de mare capacitate, dulapuri / panouri electrice, indicatoare rutiere, panouri semnalizatoare, orice alte elemente care trebui sa reziste la actiunea coroziunii in timp.

H Metal - rezervor de apa de mare capacitate
Sectorul constructilor – Tabla zincata cu grad mare de acoperire se poate utiliza la realizarea acoperisurilor in forma ondulata sau trapezoidala, placari de pereti, realizarea de usi metalice, tocuri, paravane, placari de tavane, elemente structurale pentru sustinerea si rigidizarea tamplariei sau orice alte elemente structurale se se folosesc in constructii Electrocasnice – Tabla zincata DX51D+Z275 se utilizeaza la constructia carcaselor pentru aparatura electrocasnica cum ar fi: frigidere, combine frigorifice, calculatoare, cuptoare cu microunde, radiatoare de caldura, aparate de aer conditionat, etc.

Despre H Metal

H Metal societate de distributie de produse metalurgice, este una dintre putinele firme de pe piata din Romania care poate satisface cea mai importanta necesitate a clietilor: aceea de a economisi timp si energie in scopul gasirii celor mai bune materiale si servicii de profil.

Societatea si-a inceput activitatea pe acest domeniu in 2009. Principalele atu-uri ale H Metal sunt rapiditatea, seriozitatea si profesionalismul cu care trateaza fiecare comanda primita.

H-Metal Livreaza in toata tara atat produse comune, cat si de calitate speciala. Produse atipice inseamna produse normale (profile, tabla, europrofile) de dimensiuni normale, dar in calitati speciale de otel sau produse de dimensiuni anormale – mari, lungi, groase, late sau dimensiuni + calitate otel.

Pentru mai multe detatii vizitati site-ul H Metal www.h-metal.ro/ro

marți, 9 decembrie 2014

GEZE isi prezinta inovatiile la Targul mondial pentru arhitectura, materiale si sisteme BAU din Munchen 2015

”Motto-ul nostru pentru targ sintetizeaza dorinta de a veni in intampinarea nevoilor clientilor nostri cu solutii inovatoare. La targul BAU vizitatorii pot vedea noile produse / sisteme integrate si chiar le pot ”experimenta”. Prezentam solutii personalizate si versatile, combinate cu tehnologia de ultima ora a GEZE, de cea mai inalta calitate, bazata pe functionalitate, siguranta, fiabilitate, confort si design”, explica Directorul General Executiv, Brigitte Voster-Alber.

Standul GEZE va fi impartit in trei parti, care se completeaza reciproc perfect: Solutii profesionale, Solutii rezidentiale si Solutii de Service.

Solutii profesionale

Unul dintre cele mai importante puncte de interes ale standului este gama extinsa a noilor sisteme automate si multifunctionale pentru usile mari si grele. Gama GEZE pentru automatizarea usilor batante permite configurarea individuala personalizata a zonelor de acces conform oricarui scenariu de trafic.
In ceea ce priveste tehnologia ferestrelor, GEZE prezinta solutii pentru sisteme cu elemente componente care pot fi adaptate intre ele si combinate cu flexibilitate. Un exemplu il constituie unitatile de actionare IQ care ofera solutii inteligente de actionare pentru ferestre de diferite marimi, greutati, forme si tipuri de deschidere. O alta inovatie GEZE o reprezinta noua unitate de interfata in cadrul sistemelor KNX, care permite o ventilare a cladirii cu un maxim de confort si siguranta.

In ceea ce priveste sistemele din sticla, vizitatorii vor putea vedea cum gama larga a diferitelor sisteme din usi integrale din sticla poate fi utilizata in sectorul Profesional sau Rezidential, ca un singur sistem modular.

GEZE-Munchen 2015 Targul mondial pentru arhitectura, materiale si sisteme BAU
Solutii rezidentiale

Un element de atractie in cadrul standului GEZE in domeniul Solutiilor rezidentiale il reprezinta o noua inovatie pentru usile de interior. Cu o functionalitate extinsa, aceasta ofera un plus de confort si un nivel ridicat de protectie pentru gama usi pivotante.

Sub forma unei solutii complete pentru usile de la intrare, GEZE introduce un nou sistem de automatizare fara bariere, accesorizat cu un sistem independent de control al accesului.

Cei prezenti vor putea vizualiza portofoliul extins al sistemelor manuale de usi glisante. Pastrand acelasi design subtil, exista de asemenea solutii noi pentru usile cu greutate mai mare, ce permit o utilizare flexibila pentru diferite solicitari.

Pentru casele particulare, GEZE ofera de asemenea solutii care satisfac cererea pentru ventilarea automata, naturala.

Solutii de service

GEZE ofera servicii personalizate de consultanta, in cadrul fiecarei etape de dezvoltare si constructie a unui proiect, precum si pe toata durata de functionare a unui produs, cu ajutorul software-ului specific de consultanta‚ GEZE Consulting Tool’.

”Managementul nostru de inovare sistematica a fost implementat cu succes de ani de zile. Astfel ca, in 2014, GEZE a fost premiat de cateva ori cu distinctiile germane: ”Brand-ul cel mai inovator” si „Brand-ul cu cel mai bun design 2014/15”. Monitorizam cu atentie tendintele in domeniul arhitecturii, cladirilor si serviciilor de constructii, ceea ce ne permite sa realizam produse si servicii inovatoare, cu cele mai bune solutii tehnice”, explica Brigitte V?ster-Alber.

Despre GEZE
Infiintata in 1863, compania GEZE GmbH se numara printre cei mai prolifici dezvoltatori si producatori de sisteme de actionare a usilor si ferestrelor si de tehnologie de siguranta la nivel mondial. In prezent, grupul detine 28 de subsidiare la nivel mondial, peste 2.500 de angajati si o cifra de afaceri de 351 milioane de euro in anul financiar 2012/2013.

In Romania, GEZE este prezenta din 2004, functionand ca o subsidiara din anul 2010, cu o cifra de aproximativ doua milioane de euro.
GEZE ofera o gama larga de produse formata din sisteme de usi automate si tehnica usilor, constructii din sticla, instalatii de evacuare a fumului si a gazelor fierbinti (RWA).

Pentru mai multe informatii va rugam vizitati site-ul GEZE Romania: www.geze.ro

luni, 8 decembrie 2014

Hotpoint lanseaza gama compacta Luce 45 cm

Noua gama compacta Luce 45 cm de la Hotpoint a fost conceputa pentru a oferi mai multe posibilitati culinare si a personaliza bucataria, oferind astfel o noua dimensiune tehnologiei si punand accentul pe stilul fiecarei case.

Cuptorul cu microunde combi si cel cu abur au fost create pentru a fi in pas cu ultimele trenduri, dar si cu metodele traditionale de gatire. Masina de cafea si racitorul de vin au fost concepute pentru a satisface rigurozitatile celor mai pretentiosi consumatori de cafea si vin. Toate aceste elemente reprezinta filosofia integrabila a gamei Luce si se pot potrivi in orice ambianta ca adevarate accesorii practice si estetice.

Cuptorul cu microunde multifunctional

HOTPOINT CUPTOR CU MICROUNDE COMBINAT MWK434-X-HA
Cuptorul cu microunde Hotpoint combina avantajele a doua stiluri diferite de gatit: microwave si traditional. Rezultatele obtinute sunt excelente si este economisit si timp. Functiile microunde, ventilatie si grill permit executia unui proces culinar rapid si versatil. Desi redus ca dimensiuni, cuptorul cu microunde Luce 45 cm are o capacitate de 40 de litri si ofera mai multe optiuni de preparare a alimentelor. Timpii de gatire si metodele sunt selectate cu ajutorul interfatei electronice. Cuptorul cu microunde Luce dispune, de asemenea, de programe de decongelare, programe automate de gatire si functia quicks-start care usureaza interactiunea consumatorului cu produsul. Gama Luce include, de asemenea, modele compacte de 38 cm.

Cuptorul cu abur

HOTPOINT CUPTOR CU ABURI Luce MSK103X
Cuptorul cu abur de la Hotpoint este ideal pentru oricine doreste sa savureze aromele naturale oferite de metoda gatirii cu abur, ce confera un rezultat sanatos si nu altereaza structura nutritiva a alimentelor, pastrand vitaminele si mineralele din mancare.
Preparatele pregatite cu ajutorul cuptorului cu abur Hotpoint prezinta o imbogatire a caracteristicilor organoleptice. Prin ajustarea umiditatii si a temperaturii carnea, pestele si legumele pot fi pregatite crocant fara a fi uscate, astfel, dressing-ul nu mai este necesar.

Luce Coffee Machine

HOTPOINT MASINA DE CAFEA AUTOMATA MCK103-X-HA
Masina de cafea Hotpoint Luce ofera espresso-ul ideal multumita rasnitei de cafea si tehnologiei inglobate in acest produs. Cu ajutorul display-ului intuitiv LCD, nivelul de macinare sau nivelul de presiune pot fi ajustate pentru a obtine 5 tipuri de cafea diferite. Masina de cafea poate incalzi rapid laptele pentru un cappuccino cremos, dar si apa pentru o infuzie de ceai. Curatarea se face automat, iar masina poate procesa cafea boabe, dar si cafea macinata.

Luce Wine Cellar

HOTPOINT RACITOR DE VIN WL24-A-HA
"Pivnita" de vin Hotpoint Luce 45cm este un accesoriu indispensabil pentru adevaratii cunoscatori, iar designul acesteia permite parametrii optimi de stocare si maturare a vinului. Termostatul electronic poate fi ajustat si poate mentine temperatura uniforma de la 4? la 18? C. Usa de sticla anti-UV protejeaza vinul de lumina, iar lipsa vibratiilor asigura stabilitate. Sistemul anti-condens si compartimentul etans garanteaza un nivel optim al umiditatii, iar ventilatia este optimizata pentru orice tip de vin.

Mai multe informatii pot fi accesate si pe www.hotpoint.ro

Brandul Hotpoint combina trecutul si viitorul pentru a da viata unei noi generatii de produse electrocasnice ergonomice, intuitive, sigure, cu un stil clasic, rafinat, care sa usureze sarcinile casnice.

Proiecte inovatoare au marcat istoria Hotpoint, printre care Unibloc-combinarea in premiera a elementelor de baza din bucatarie intr-o singura structura compacta sau OSA, premiata cu “Compasso d’Oro” de catre ADI, care oferea o consola de lucru intr-o singura forma. Alte linii au anticipat nevoile consumatorilor, un exemplu fiind Newstyle, care combina tehnologie, estetica si economie de energie, pentru a da viata conceptului unei bucatarii contemporane.

Intr-un singur cuvant - inalta performanta combinata cu un design rafinat. Viziunea ambitioasa s-a transpus in realitate prin colaborarea- initiata din 1968 si care continua - cu arhitectul japonez Makio Hasuike, ce interpreteaza cel mai bine starea Hotpoint si care este autorul, printre altele, a unor produse precum Quadrio- frigiderul cu 4 usi si un design unic, Aqualtis- masina de spalat care ofera programe customizate pentru orice tip de tesatura- rezultatul multor ani de studii in domeniul masinilor de spalat, combinat cu toata creativitatea lui Hasuike.

Hotpoint reprezinta un sinonim pentru excelenta in design, caracteristici diverse, confort, dar si inteligenta: in timp, compania a explorat lumea digitala si a domoticii, urmarind cele mai avansate tehnologii, dezvoltand produse inovatoare ca Leon@rdo, primul monitor de bucatarie interactiv, cu elemente multimedia, sau linia Ariston Digital si multe altele.

Lansarea tot mai multor solutii avansate a permis obtinerea unor rezultate importante si in zona sustenabilitatii eco. Grija speciala manifestata de Hotpoint pentru economisirea resurselor si protectia mediului a dus la lansarea unor electrocasnice care asigura standarde ridicate de eficienta si consumuri reduse, marcate prin simbolul Ecotech: masini de spalat rufe, masini de spalat vase, masini cu uscator, frigidere si cuptoare care asigura economii la consumul de energie, fara compromisuri in ceea ce priveste performanta. Mai mult, compania este angajata in monitorizarea continua a impactului asupra mediului de-a lungul procesului de fabricatie, reduc?nd consumul de energie electrica, gaze naturale si apa, dar si emisiile de CO2.

Hotpoint este o marca inregistrata a Indesit Company.

vineri, 5 decembrie 2014

Duraziv marcheaza anul 2014 in culoarea progresului

Anul 2014 a fost pentru DURAZIV anul culorii. Am directionat resurse financiare si energie catre promovarea vopselelor colorate, tocmai pentru ca am fost si suntem increzatori in importanta culorilor in proiectele de amenajare si renovare. Am crescut numarul centrelor de colorare la peste 120, am lansat un nou sistem de nuantare computerizata - DURAZIV ColorPro si am introdus o noua cartela, care cuprinde o selectie de peste 500 de tonuri grupate atat pe game de culori, de la pasteluri, la culori accent, cat si pe combinatii cromatice, potrivite pentru orice camera, orice fatada si orice personalitate.

Mergand mai departe, am lansat noul site (www.duraziv.ro) si pagina de Facebook, platforme care ne propunem sa devina o sursa de inspiratie pentru toti cei care cauta solutii de amenajare si renovare. Am pariat pe culoare si ne bucuram ca am facut-o pentru ca divizia de vopsele si tencuieli a ajuns la o pondere de peste 20% din cifra de afaceri. Tot la capitolul lansari, ne bucuram de intrarea pe piata a produsului DURAZIV Standard Antibacterian, o vopsea lavabila speciala pentru spatii cu standard inalt de igiena, precum gradinite, scoli sau spitale.

Pe canale de vanzare, am inregistrat rezultate foarte bune pe segmentul de vanzari B2B pentru sectorul rezidential, care atat anul trecut, cat si anul acesta a contribuit consistent la cresterea vanzarilor. Credem ca si in viitorul apropiat acesta va fi unul dintre motoarele sectorului de constructii.

In ultimii ani, piata constructiilor a avut o evolutie atipica, in mare parte din cauza unor factori pe care nu ii putem controla, cum ar fi criza economica, mediul politic sau factorii meteorologici. In ciuda acestui lucru, vom incheia anul 2014 cu un avans fata de anul precedent.

Pentru 2015 ne-am stabilit ca obiectiv sa crestem, dar vom ramane ancorati in realitatea pietei, vom incerca sa fim flexibili si sa investim in tehnologie, in cercetare si inovare, in promovare, dar si in dezvoltarea relatiei cu partenerii, ca interfata cu clientii si nevoile lor reale.

Marga Carp, director de marketing DURAZIV
Marga Carp, director de marketing DURAZIV

Adama desemnata dezvoltatorul rezidential al anului, a doua oara consecutiv

Dezvoltatorul imobiliar lider de piata Adama, detinut exclusiv de Immofinanz Group, a fost desemnat Residential Developer of the Year in anul 2014 de prestigioasa publicatie regionala de real estate CIJ Journal, in cadrul competitiei anuale CIJ Awards. Este al doilea an consecutiv in care compania obtine acest premiu, pe langa acesta Adama obtinand in 2014 alte doua premii internationale.

Premiul astfel obtinut reprezinta o confirmare a nivelului de calitate si profesionalism pe care Adama isi doreste sa le impuna pe piata rezidentiala din Romania si pe care le respecta cu strictete la fiecare din ansamblurile dezvoltate.

Managerii principalelor departamente operationale din cadrul Adama au reprezentat compania la gala de premiere CIJ Awards, desfasurata joi, 4 decembrie 2014, la Hotelul Intercontinental din Bucuresti. In cadrul evenimentului, au fost premiati cei mai buni jucatori ai pietei imobiliare: dezvoltatori, constructori, arhitecti, manageri de proiect sau case de avocatura activand in sectorul rezidential, office, retail si industrial.

”Premiul castigat acum de Adama vine ca o incununare a unui parcurs tot mai bun al companiei in ultimele 12-18 luni. Ne aflam pe un trend ascendent, iar confirmarea aceasta pozitiva o primim si din piata. Investitiile din ultimii doi ani, apartamentele livrate si nivelul in crestere al vanzarilor, alaturi de premiul obtinut acum ne dau un impuls pentru un 2015 promitator”, declara Alina Necula, Head of Marketing & Sales Adama Group.

Adama Copou Bellevue
Residential Developer of the Year
Prezenta in piata din 2004, Adama este una dintre cele mai longevive companii dezvoltatoare din sectorul rezidential local. Datorita experientei acumulate si a unei bune cunoasteri a pietei, compania a reluat in 2012 dezvoltarile imobiliare post-criza, investind local in ultimii doi ani aproximativ 16 milioane de euro, alocate exclusiv din fondurile companiei, si livrand 260 de unitati noi in Bucuresti si Iasi. Asigurand un standard de calitate inalt, Adama se adreseaza clasei medii si superioare, totalizand pana astazi peste 1.700 de unitati locative dezvoltate si peste 1.200 de clienti.

Adama CIJ Awards Residential Developer of the Year
Anul 2014 a marcat livrarea ultimei etape de dezvoltare din cadrul Copou Bellevue (Iasi) – 50 de unitati premium amplasate intr-o zona exclusivista, pe Dealul Copoului, facand obiectul unei investitii de 1,7 milioane euro. Proiectul s-a bucurat de un succes de piata ridicat, 75% din ultima faza de dezvoltare fiind vanduta inainte de livrarea cladirii.

Adama Copou Bellevue completed works
Ca parte a grupului Immofinanz si beneficiind de un portofoliu extins de terenuri, Adama isi va concentra dezvoltarile pe termen mediu in Bucuresti.

Premiile CIJ sunt cele mai importante distinctii oferite companiilor din industrie cu activitate in Europa Centrala si de Est. An de an, CIJ Journal, revista de real estate lider de piata in centrul si estul Europei si organizator al acestui eveniment, gazduieste o serie de gale exclusiviste de premiere in cele cinci capitale in care apare. Pe langa distinctia obtinuta in cadrul CIJ Awards, anul 2014 a adus pentru Adama alte doua premii obtinute la competitii internationale: Residential Developer of the Year la SEE Real Estate Awards si distinctia Highly Commended in cadrul European Property Awards, cu ansamblul Edenia Titan.

Adama CIJ Awards
Despre ADAMA
Adama este un dezvoltator de top, activ in Romania, Moldova, Ucraina si Turcia. Compania a construit pana in prezent peste 1.700 de apartamente si cateva zeci de mii de metri patrati de spatii comerciale si birouri, in cadrul a numeroase proiecte finalizate: in Bucuresti – Evocenter One, Evocasa Armonia, Edenia Titan, Evocasa Optima, Evocasa Selecta, in Ploiesti – Evocasa Orizont, Bacau – Evocasa Completa, Brasov – Evocasa Viva, Iasi – Copou Bellevue si Cluj. Numarul unitatilor vandute de catre Adama se ridica la peste 1.200.

Despre IMMOFINANZ Group
IMMOFINANZ Group este una dintre cele mai importante companii imobiliare din Europa listate la bursa Compania este inclusa in indexul de top ATX al Bursei de Valori de la Viena si este prezenta si pe Bursa de Valori Varsovia. De la infiintarea sa, in 1990, IMMOFINANZ Group si-a constituit un portofoliu care numara in prezent peste 520 de proprietati de inalta calitate, avand o valoare de piata de aproape 7,2 miliarde euro. Ca un „motor in imobiliare”, compania se concentreaza pe conectarea celor trei sectoare principale de business: dezvoltarea de proprietati prime sustenabile, special concepute, amplasate in locatii premium, managementul profesionist al acestor proprietati si un ciclu de vanzari optimizat. IMMOFINANZ Group isi concentreaza activitatea pe segmentele de retail, office si logistic pe opt piete-cheie din regiune: Austria, Germania, Cehia, Slovacia, Ungaria, Romania, Polonia si Rusia.

Pentru mai multe informatii, accesati www.immofinanz.com | http://blog.immofinanz.com | http://properties.immofinanz.com

IMMOFINANZ Group in Romania
IMMOFINANZ Group este unul dintre cei mai importanti dezvoltatori imobiliari si investitori din Romania, cu un portofoliu de 89 de proprietati, format in cea mai mare parte din cladiri de birouri si spatii comerciale, estimat la 978,5 milioane de euro. Romania ocupa locul al treilea in portofoliul Grupului, cu o cota de 13,5%, dupa Rusia, cu 24,1%, si Austria, cu 18,7%. in noiembrie 2011, IMMOFINANZ Group a achizitionat Adama, un dezvoltator imobiliar de varf din Europa de Sud-Est, cu operatiuni importante pe piata rezidentiala din Romania. Tranzactia a consolidat operatiunile IMMOFINANZ Group in domeniul constructiilor si al dezvoltarilor rezidentiale din regiune, in special in Romania.

marți, 2 decembrie 2014

ASBIS Romania incheie cu Legrand un acord de distributie

ASBIS Romania, filiala locala a grupului ASBIS, unul dintre distribuitorii importanti din piata IT din Romania, a incheiat cu Legrand, specialistul la nivel global in infrastructuri electrice si digitale, un acord de distributie a echipamentelor de tip UPS si a produselor pentru cablare structurata.

Cu o abordare a dezvoltarii tehnologice ce are in vedere protejarea mediului inconjurator si pentru a se adapta pietei in continua schimbare, Legrand ofera o gama de UPS-uri cu functionalitati suplimentare pentru a asigura continuitatea operarii pentru orice tip de instalatii. Designul inovator si calitatea superioara a componentelor utilizate permit UPS-urilor Legrand sa atinga un nivel de eficienta de 96,4%, ceea ce duce la economii semnificative de energie.

Prezent de 10 ani pe piata locala, Legrand si-a triplat anul acesta portofoliul de UPS-uri prin lansarea a 21 de game noi, care includ produse inovatoare precum Trimod HE, Archimod HE si Keor T, singurul model de 60 kVA cu baterii interne, produse care se remarca printr-o eficienta energetica ridicata si dimensiuni reduse.

“Viziunea ASBIS Romania este de a oferi utilizatorilor din Romania, prin partenerii sai, produse de la cei mai importanti producatori IT din lume, Legrand fiind liderul la nivel global in infrastructuri electrice si digitale, precum si unul dintre cei mai importanti producatori de UPS-uri.“ a precizat domnul Ion Cusa, Country Manager al ASBIS Romania. “Ca urmare a extinderii portofoliului nostru cu aceste produse, ce raspund unei game extrem de largi de modele de utilizare, partenerii nostri vor beneficia de noi oportunitati de afaceri si de noi posibilitati de a-si spori profitabilitatea.”

„Gama de UPS-uri Legrand este una dintre cele mai competitive si inovative game existente in momentul de fata pe piata din Romania, iar noi ne dorim ca aceasta sa ajunga la cat mai multi clienti. Si cum puteam reusi sa indeplinim cu succes acest obiectiv daca nu prin intermediul unuia dintre cei mai competitivi distribuitori IT din tara?” a declarat domnul Calin Pascalau, director general Legrand Romania.

legrand-asbis-ups-evolution
UPS-urile Legrand se impart in 3 categorii distincte, diferentiate in functie de nevoile utilizatorilor. Categoria „Utilizatori finali si companii mici” include modelele Niky, Niky S, Guardian, Informer Compact, Informer si Keor Multiplug.

Categoria „Companii medii”, potrivita pentru aplicatiile de pana la 10 kVA, ofera clientilor gamele Daker Dk, Sinus Premium, Sinus LCD, DSP Multipower, DSP Flexipower, Megaline si Keor S.

Din cea de-a treia categorie, „Corporatii si proiecte ample”, fac parte gamele Trimod, Archimod, precum si nou venitele Trimod HE, Archimod HE, Keor T, Keor HP, Pyramid DSP si Pyramid DSP T. Produsele din aceasta categorie au fost concepute pentru utilizatorii cu cerinte ridicate in materie de protectie a echipamentelor electrice. Astfel, UPS-urile pot fi dimensionate in functie de cerintele din momentul respectiv, cu posibilitatea de a adauga noi module pe parcurs, pentru aplicatii de pana la 800 kVA.

In plus, gamele diversificate pe care Legrand le aduce pe piata locala permit conceperea unor solutii personalizate, care sa includa UPS-uri din toate cele trei categorii, indiferent de amploarea proiectului.

ASBIS Romania va comercializa, incepand din acest trimestru, o gama variata de produse Legrand, incluzand UPS-uri conventionale Daker DK, UPS-uri Line Interactive Niky si Niky S, sisteme modulare Archimod si Trimod. De asemenea, va oferi produse pentru solutii integrate de cablare structurata si centre de date care cuprind elemente de conectica atat pentru cupru, cat si pentru fibra optica, cofrete si cabinete, elemente pentru gestionarea cablurilor, accesorii de cablare, elemente active de cooling, integrate sub grupele de produse LCS2 si Linkeo.

Despre ASBIS
ASBISc Enterprises PLC (WSE: ASB), cu sediul central in Cipru, este specializat in distributia de produse IT de la producatori renumiti precum Intel, AMD, Seagate, Microsoft, Samsung, Apple, Dell, Toshiba, Acer, Lenovo si Hitachi. Grupul are subsidiare in 29 de tari, 1240 de angajati, 26 000 clienti activi in peste 85 de tari din lume si o cifra de afaceri de cca 1,750 miliarde USD in 2012. Filiala locala, un important distribuitor de produse IT si de bunuri de larg consum electronice, este distribuitor autorizat pentru Intel, AMD, Microsoft, Dell, Lenovo, Fujitsu, Seagate, WD, GIGABYTE, Kingston. Comercializeaza, de asemenea, produse sub marca proprie ASBIS: Prestigio (tablete PC, smartphone-uri, dispozitive GPS, eBook-reader, camere auto video, dispozitive de stocare externe, accesorii) si Canyon (produse IT si periferice pentru PC, colectii unice de accesorii, accesorii pentru iPhone si iPad). Pentru mai multe informatii va rugam sa vizitati www.asbis.com si www.asbis.ro

Despre LEGRAND
Legrand este specialistul la nivel global in infrastructuri electrice si digitale. Solutiile sale complete pentru cladiri rezidentiale, comerciale, de birouri, invatamant, data center, spitale si alte centre de sanatate, hoteluri si constructii industriale, il fac un etalon in domeniu pentru utilizatorii din intreaga lume. Inovatia, care include lansarea in mod constant de produse cu valoare adaugata, precum si achizitiile, sunt cei mai importanti factori carora li se datoreaza cresterea companiei.

Cu reprezentante in peste de 70 tari, Legrand isi distribuie produsele in peste 180 tari din lumea intreaga. Mai mult decat atat, compania de origine franceza realizeaza doua treimi din cifra sa de afaceri prin intermediul unor produse care sunt plasate pe locul I sau II, din punct de vedere al vanzarilor, in tari din intreaga lume.

Legrand a raportat o cifra de afaceri de aproximativ 4,5 miliarde de euro in 2013. Compania este listata la Bursa NYSE Euronext si este o componenta a indicilor bursieri CAC40, FTSE4Good, MSCI World, Corporate Oekom Rating si DJSI.

In Romania, Legrand aniverseaza anul acesta 10 ani de prezenta, timp in care a comercializat, prin intermediul distribuitorilor sai, cele mai variate si inovatoare produse din domeniul electric sub urmatoarele marci: Legrand, Bticino, Cablofil, Zucchini, Alpes Technologies, Vantage si Sarlam. Pentru mai multe informatii va rugam sa vizitati www.legrand.ro si www.legrand.com.

miercuri, 26 noiembrie 2014

Tehnologia Fluke folosita in lupta cu Ebola

Termografia Fluke permite detectarea eficienta a dereglarilor de temperatura la oameni.

Aeroporturile, punctele vamale, punctele de control din intreaga lume pot beneficia de tehnologia Fluke pentru detectarea virusilor periculosi

Specialistii sistemelor de sanatate din intreaga lume au inceput sa foloseasca pe scara larga tehnologii de scanare cu imagini termice de la distanta, pentru a putea inregistra si verifica temperatura intr-un flux crescut de oameni. Aeroporturile, statiile de tren si autobuz, spitalele, scolile si alte zone aglomerate sunt doar cateva exemple unde tehnologia de scanare termica poate fi folosita pentru detectarea si prevenirea infectiilor virale.

Cum poate fi folista termografia pentru scanarea temperaturii corporale?
Persoanele febrile au o temperatura ridicata la nivelul pielii, iar camerele Fluke infrarosu au capabilitatea de a masura diferente subtile de temperatura.

Cea mai ridicata temperatura a corpului e, de obicei, in zona din jurul nasului, ochilor si gurii. O camera non-contact in infrarosu poate scana rapid multimi impresionante de oameni pentru a descoperi persoanele care au o temperatura mai ridicata decat normal si pentru a declansa un semnal care-i avertizeaza pe specialisti ca e nevoie de teste suplimentare, in cazurile respective, cu un termometru dedicat masurarii corporale.

Tehnologia Fluke folosita in lupta cu Ebola
Care sunt beneficiile?

- fara contact: se reduc sansele de raspandire a maladiilor
- masurarea temperaturii este instantanee – se scaneaza un numar mare de persoane
- niciun risc pentru sanatatea publica – masurarea temperaturii prin tehnologie in infrarosu este inofensiva
- oamenii pot fi scanati in miscare, fara intarzieri in deplasari si trafic

Ministerul Sanatatii si Bunastarii Familiei din India foloseste cu succes tehnologia Fluke, inca din 2009, de la cresterea ingrijoratoare a numarului de cazuri de gripa porcina. Camerele in infrarosu cu termografie au fost instalate pe aeroportul “Indira Gandhi” din New Delhi, pentru a ajuta autoritatile in scanarea pasagerilor care intra in India si detectarea persoanelor posibil afectate de gripa porcina.

Camerele non-contact de la Fluke au permis oficialilor de la minister, aeroport si tranzit sa scaneze in timp real temperatura la nivelul pielii, in fluxuri masive de trafic. Dispozitivele Fluke sunt capabile sa detecteze variatii de temperatura de 0,05 ?C. In plus, ecranele LCD mari cu care sunt dotate le fac instrumentele ideale pentru scanarea grupurilor mari de oameni.

Fluke body temperature
Tehnologia IR Fusion transmite pe aceste ecrane imagini digitale vizibile in orice conditii, ceea ce face scanarea extrem de eficienta.

Important
Camerele in infrarosu nu sunt instrumente medicale, de unde si micile diferente cand temperaturile masurate sunt comparate cu cele luate cu termometre de contact.

De asemenea, exercitiile fizice, transpiratia si alti factori pot afecta temperatura la nivel dermic, motiv pentru care verificarea ulterioara cu un termometru de contact este obligatorie.

Despre Fluke
Fondata in 1948, Fluke Corporation este lider mondial in instrumente electronice compacte, profesionale de testare. Clientii Fluke sunt tehnicieni, ingineri, electricieni si metrologi care instaleaza, diagnosticheaza si administreaza echipamente electronice si electrice industriale si procese de calibrare.

Fluke este marca inregistrata a Fluke Corporation. Numle companiilor si produselor mentionate in acest document sunt detinute de proprietarii de drept.

Pentru mai multe detalii, vizitati website-ul Fluke: www.fluke.com/fluke/roro/home/

marți, 25 noiembrie 2014

Noua gama de masini de spalat vase Hotpoint

Noua gama de masini de spalat vase Hotpoint este caracterizata de tehnologie de ultima ora si functionalitate aplicata uzului zilnic, raspunzand astfel rigorilor impuse de consumatori. Performanta inalta este oferita prin doua tehnologii de baza: Zone Wash si Active Oxygen.

In plus, rezultatele excelente sunt atinse in conditii extrem de silentioase, produsele generand o valoare de 41 dB. Eficienta energetica a masinilor si eficacitatea operatiilor sunt demonstrate prin incadrarea in clasa energetica A+++ si consumul de apa de 11,10,9 si 7 litri per ciclu de spalare (in functie de model).

Zone Wash

Cu ajutorul tehnologiei Zone Wash este posibila alegerea compartimentului de spalare, astfel incat puterea de spalare este optimizata, iar rezultatul este unul excelent. Spalarea localizata este cu 30% mai eficienta comparativ cu spalarea standard si este capabila de a indeparta pana si cele mai incapatanate pete.

Hotpoint Masina de spalat vase
Active Oxygen

Active Oxygen este o tehnologie noua de la Hotpoint, garantata de un patent international. Cu ajutorul acestei functii mirosurile neplacute de mancare imprimate in vesela sunt eliminate printr-un proces natural: moleculele de oxigen reactioneaza cu particulele de aer, neutralizand mirosurile neplacute.

Flexiload

Capacitatea masinii de spalat nu este masurata in cm, ci in flexibilitate. Configuratia versatila a masinii Hotpoint poate cuprinde pana la 15 spatii de stocare: farfuriile, tigaile si tacamurile pot fi plasate in diferite moduri pentru a folosi spatiul cat mai eficient. Componentele mobile pot fi si ele configurate astfel incat spatiul sa poata fi folosit eficient. In plus, suportul de tigai permite amplasamentul vertical al recipientelor pentru optimizarea spatiului.

Hotpoint Masina de spalat vase LTF 11M132 C EU Zone Wash EXTRA SILENT A+++ 11 programe
Masinile de spalat vase Hotpoint sunt dotate si cu sistemul Start2End Light si ciclul self-clean. Sistemul Start2End Light este pozitionat deasupra usii si asigura semnalizarea vizuala si sonora a pornirii sau opririi ciclului de spalat. Ciclul self-clean combinat cu detergent de vase este executat in 50 de minute si asigura obtinerea unui rezultat eficient. Aceasta functie impiedica dezvoltarea microorganismelor in interiorul masinii iar functia de sterilizare de 80 de minute poate igieniza tacamuri si chiar biberoane.

Mai multe informatii pot fi accesate si pe www.hotpoint.ro.

Brandul Hotpoint combina trecutul si viitorul pentru a da viata unei noi generatii de produse electrocasnice ergonomice, intuitive, sigure, cu un stil clasic, rafinat, care sa usureze sarcinile casnice.

Proiecte inovatoare au marcat istoria Hotpoint, printre care Unibloc-combinarea in premiera a elementelor de baza din bucatarie intr-o singura structura compacta sau OSA, premiata cu “Compasso d’Oro” de catre ADI, care oferea o consola de lucru intr-o singura forma. Alte linii au anticipat nevoile consumatorilor, un exemplu fiind Newstyle, care combina tehnologie, estetica si economie de energie, pentru a da viata conceptului unei bucatarii contemporane.

Intr-un singur cuvant - Inalta performanta combinata cu un design rafinat. Viziunea ambitioasa s-a transpus in realitate prin colaborarea - initiata din 1968 si care continua - cu arhitectul japonez Makio Hasuike, ce interpreteaza cel mai bine starea Hotpoint si care este autorul, printre altele, a unor produse precum Quadrio- frigiderul cu 4 usi si un design unic, Aqualtis- masina de spalat care ofera programe customizate pentru orice tip de tesatura- rezultatul multor ani de studii in domeniul masinilor de spalat, combinat cu toata creativitatea lui Hasuike.

Hotpoint reprezinta un sinonim pentru excelenta in design, caracteristici diverse, confort, dar si inteligenta: in timp, compania a explorat lumea digitala si a domoticii, urmarind cele mai avansate tehnologii, dezvoltand produse inovatoare ca Leon@rdo, primul monitor de bucatarie interactiv, cu elemente multimedia, sau linia Ariston Digital si multe altele.

Lansarea tot mai multor solutii avansate a permis obtinerea unor rezultate importante si in zona sustenabilitatii eco. Grija speciala manifestata de Hotpoint pentru economisirea resurselor si protectia mediului a dus la lansarea unor electrocasnice care asigura standarde ridicate de eficienta si consumuri reduse, marcate prin simbolul Ecotech: masini de spalat rufe, masini de spalat vase, masini cu uscator, frigidere si cuptoare care asigura economii la consumul de energie, fara compromisuri in ceea ce priveste performanta. Mai mult, compania este angajata in monitorizarea continua a impactului asupra mediului de-a lungul procesului de fabricatie, reducand consumul de energie electrica, gaze naturale si apa, dar si emisiile de CO2.

Hotpoint este o marca inregistrata a Indesit Company.

luni, 24 noiembrie 2014

H Metal, distribuitorul din metalurgie care nu lasa clientii sa astepte

Principalul atu al H Metal este, potrivit declaratiilor reprezentantilor sai, rapiditatea, seriozitatea si profesionalismul cu care trateaza fiecare comanda primita.

„Livram in toata tara, fara exceptie, avem colaborari foarte bune cu multi transportatori si fie ca este vorba de o bara sau zeci de tone putem face livrarea imediat in orice colt al tarii.

Pe clienti ii interseaza daca le ajunge marfa dorita maine in santier si asta putem noi face, sa ajunga maine”, a explicat Lucian Haritonov.

Este greu sa iti faci si sa iti mentii o buna reputatie pe o piata dinamica si extrem de competitiva precum cea a livrarilor de produse metalurgice. De aceea H METAL asigura fiecarui client servicii quality si produse fara concurenta.

Produse Metalurgice, H Metal
Cele mai mari vanzari au fost inregistrate la tevile patrate si rectangulare mari, de la 100 x 100 mm pana la 400 x 400 mm, profilele UNP, INP si europrofilele IPE, HEA si HEB foarte mari de la 200 mm la 1000 mm.

Tabla Zincata, H Metal
Esti in pana de idei? Specialistii H METAL lucreaza pentru tine! Vei primi nu doar sfaturi competente, ci vei putea achizitiona si materialele necesare punerii in practica a ideilor tale!

Principalii clienti sunt cei care isi construiesc hale de productii, spatii de depozitare, spatii birouri, totul pe profile metalice. De asemenea, livreaza in agricultura, pentru constructia de hale de depozitare pentru produse agricole, hale de depozitare de utilaje agricole, hale de procesare / prelucrare, etc. In domeniul industrial furnizeaza pentru hale de productie, hale de depozitare, etc.

„Avem un numar insemnat de clienti care executa diverse produse metalice pentru export – containere tehnice, macarale, poduri rulante, box-paleti metalici, cupe de excavatoare, sasiuri metalice, cadre metalice, tot felul de produse finite sau semifabricate din metal. De asemenea aprovizionam constant cu produse metalurgice diverse societati – fabrici din Romania ce folosesc aceste produse la diverse lucrari de intretinere, reparatii sau extinderi de spatii de productie / depozitare”, a mentionat Lucian Haritonov, adaugand faptul ca serviciile oferite sunt cele mai bune, „de cinci stele”.

O piata buna o reprezinta si consumatorii de tabla la dimensiuni atipice, pentru care livreaza tabla taiata la diferite latimi sau lungimi pentru a limita spre zero pierderile din cadrul procesului de productie.

H Metal ofera consultanta gratuita clientilor actuali si potentialilor clienti, cu profesionalism si promptitudine. Experienta acumulata pana acum, dar si pasiunea cu care reprezentantii firmei isi fac meseria, ii recomanda sa sfatuaisca pe fiecare client in cel mai potrivit fel, pentru a raspunde nevoilor acestuia.

Rapiditatea in ofertare si in livrare, precum si procurarea de produse metalurgice atipice sunt doar cateva dintre lucrurile cu care compania se mandreste.

miercuri, 19 noiembrie 2014

De Ziua Internationala a Toaletei, Fundatia We Are Water atentioneaza

Fundatia We Are Water: In tarile in curs de dezvoltare, 80% dintre boli sunt cauzate de conditiile precare de salubritate

Fundatia organizeaza o serie de mese rotunde, in Galeriile sale din Barcelona, Madrid, Lisabona si Shanghai, pentru a discuta provocarile intalnite in procesul de imbunatatire a accesului la salubritate elementara

La fiecare 20 de secunde un copil moare din cauza conditiilor precare de salubritate din mediul in care locuieste si un numar total de 1,8 milioane de oameni isi pierd viata in fiecare an din cauze bolilor asociate dizenteriei. Toate acestea se intampla in timp ce, in prezent, in lume sunt mai multi posesori de telefoane mobile decat de toalete. De aceea, in 19 noiembrie, de Ziua Internationala a Toaletei (declarata de Natiunile Unite pentru prima data in 2013), Fundatia We Are Water preia subiectul intr-o serie de dezbateri.

Intalnirile au loc sub titlul „Ziua Internationala a Toaletei. Imbunatatirea salubritatii” si sunt programate in Galeriile Roca din Barcelona, Madrid, Lisabona, Londra si Shanghai. In cadrul intalnirilor se vor discuta solutii de crestere a accesul la salubritate de baza, un drept al fiecarui om la care in continuare nu au acces peste 2.500 milioane de oameni, conform datelor oferite de Natiunile Unite. In plus, conditiile inadecvate de salubritate sunt responsabile pentru 80% dintre bolile inregistrate in tarile in curs de dezvoltare.

Tema celei de-a doua editii a Zilei Internationale a Toaletei este „Egalitate si demnitate”. In prezent peste un miliard de oameni sunt nevoiti sa isi desfasoare activitatile fiziologice zilnice in aer liber. Lipsa de intimitate face ca mii de femei si fete sa fie expuse riscului de abuz sau hartuire sexuala.

19 Noiembrie: Ziua Internationala a Toaletei (19 November World Toilet Day)
19 Noiembrie: Ziua Internationala a Toaletei | Foto: www.wearewater.org
Mai mult decat atat, aceasta practica este sursa unor boli transmisibile si care ar putea fi usor prevenite, precum dizenteria, a doua cea mai importanta cauza a mortalitatii infantile (copii 0-5 ani). Conditii de salubritate adecvate ar putea preveni 391 milioane de cazuri de boli asociate dizenteriei pe an si ar putea reduce numarul de decese in lume cu 32%.

Xavier Torras, Directorul Fundatiei We Are Water, subliniaza importanta unei astfel de activitati: „Este necesara marcarea acestei zile pentru a informa publicul larg de conditiile de trai a milioane de oameni din intreaga lume si pentru a sublinia necesitatea de a lucra continuu pentru a oferi apa potabila si un sistem sanitar celor 2,5 miliarde de oameni care nu au sansa sa se bucure de astfel de servicii de baza.”

De „Ziua Internationala a Toaletei. Imbunatatirea salubritatii”, Fundatia reafirma misiunea sa de a informa opinia publica si institutiile cu privire la nevoia de a crea o noua cultura a apei ce poate imbunatati conditiile de salubritate si diminua efectele cauzate de lipsa resurselor de apa.

In linie cu aceasta misiune, Fundatia We Are Water a initiat proiecte cu organizatii non-profit. Astfel, colaboreaza in prezent cu World Vision pentru reabilitarea sistemului sanitar in zone aflate in dificultate din Typhoon Haiyan (Filipine) si cu UNICEF pentru a imbunatati conditiile de salubritate in scolile primare din Zagora (Maroc), in comunitatile Guarani si scolile din Chaco-Chuquisaqueño (Bolivia). Accesul la apa, salubritate si conditiile corespunzatoare de igiena pot salva vietile a 1,5 milioane de copii din lume in fiecare an.

Realizat cu sustinerea Roca:


Roca Saves The Planet
Despre Fundatia We Are Water

Fundatia We Are Water este o initiativa a Roca si are doua obiective principale. Primul este acela de a atrage atentia si de a incuraja opinia publica si institutiile sa reflecteze cu seriozitate asupra nevoii de a crea o noua cultura a apei, care sa permita administrarea corecta si durabila a resurselor de apa din intreaga lume.

Cel de-al doilea obiectiv este implementarea a diverse actiuni menite sa atenueze efectele negative ale lipsei de resurse adecvate de apa. Ariile de activitate ale Fundatiei includ interventii in dezvoltarea infrastructurii, educatie, sanatate si cercetare in cele mai defavorizate zone ale lumii. Fundatia are in prezent in desfasurare patru proiecte in Ecuador, India, Brazilia si Bolivia si colaboreaza cu prestigioase organizatii internationale, precum Educatie Fara Frontiere, Intermon Oxfam, Unicef si Fundatia Vicente Ferrer.

www.wearewater.org

Hotpoint lanseaza noua linie de electrocasnice incorporabile

Hotpoint lanseaza noua linie de electrocasnice incorporabile dedicate bucatariei. Inovatia, designul functional si atentia la detalii sunt valorile pe care Hotpoint le respecta in fiecare dintre gamele sale. Astfel, in gama Luce, tehnologia de ultima ora se imbina armonios cu un design avangardist pentru a crea electrocasnice de calitate superioara atat din punct de vedere al esteticii cat si al functionalitatii. Produsele din gama Luce imbina durabilitatea sticlei cu rezistenta otelului pentru a oferi un look elegant si o functionare eficienta.

Cuptoarele Luce - rezultate culinare optime

Noua gama de cuptoare Luce a fost conceputa pentru a oferi rezultate culinare optime, fara a neglija practicalitatea si usurinta folosirii. Linia combina sticla de inalta calitate cu otelul solid, materiale ce confera un stil unic si elegant cuptoarelor Luce, aflat in perfecta sinergie cu celelalte produse din colectie.

Sistemul Dual Flow al cuptoarelor face posibila executia perfecta a oricarei retete si permite circularea caldurii in toate directiile, distribuind-o in mod egal in toate punctele cavitatii cuptorului.

In plus, noul tip de email, Diamond® Clean, un strat special de titaniu aplicat cuptorului si accesoriilor, imbunatateste performantele igienice prin prevenirea lipirii alimentelor de cavitatea cuptorului sau de accesorii. Acest nou material previne formarea petelor de arsura, reducand astfel timpul de curatare cu 40%. In cazul petelor persistente, noul sistem Diamond Clean Cycle face ca emailul sa poata fi curatat usor cu ajutorul aburului sterilizant; in functie de nevoi, exista trei moduri de curatare - Eco, Normal sau Intensiv.

Hotpoint Cuptor Luce
Totodata, toate elementele de metal ale cuptorului au fost tratate special anti-pete si anti-amprente, pentru a pastra suprafetele curate si pentru a permite atingerea cuptorului fara urme de amprente.

Dotarea revolutionara definitorie pentru gama de cuptoare incorporabile Luce este sistemul inovator de ventilare care difera de cel traditional prin separarea sistemelor de circulare a aerului de cele de racire. Aceasta dotare permite controlarea eficienta a aerului cald si a aerului rece, facilitand gatirea eficienta si racirea usii cuptorului. Astfel, temperatura usii este de 40? C in timpul functionarii si de 60? C in timpul curatarii pirolitice. Masura este prevazuta pentru a oferi siguranta copiilor.

Sistemul de iluminare LED montat pe usa cuptorului permite vizualizarea alimentelor din toate unghiurile, permitand astfel ca mancarea sa poata fi verificata fara a deschide usa, caz in care s-ar pierde caldura. In plus, manerul foloseste sistemul invizibil push-push. Prin apasare, manerul se ridica la 45?. Tot prin apasare, manerul dispare.

Cuptoarele Luce au cel mai mic consum de pe piata la aceasta categorie, de doar 0.63 kWh, fiind cu 20% mai eficiente ca modelele din clasa A.

Plitele Luce: tehnologii venite in ajutorul gatitului

Noile plitele incorporabile Hotpoint garanteaza un standard ridicat al eficientei, consum scazut si rezultate excelente fara a neglija personalitatea fiecarei locuinte.

Plitele pe gaz din gama Luce sunt disponibile in variantele de 75 cm sau de 65 cm cu un surplus de 4 cm intre centre pentru marirea suprafetei de gatit si acomodarea unor tigai de dimensiuni mai mari.

Hotpoint plita Direct Flame
Materialul din care sunt confectionate este otelul inoxidabil, in ton cu gama Luce.

Sistemul inovator de ajustare a flamei are cinci nivele de functionare pentru a asigura o distributie optima a caldurii pentru fiecare metoda de gatire. Un sistem LED indica nivelul de intensitate selectat, facilitand astfel controlul metodei de gatire. Grilajele si inelele plitelor sunt produse din email si fonta, fiind foarte usor de curatat.

In plus, tehnologia Direct Flame permite un consum scazut de energie si un timp redus de gatire, garantand totodata rezultate de o calitate inalta. Testele de laborator au dovedit ca plitele Direct Flame au un timp de fierbere a apei cu 20% mai redus ca plitele traditionale si in acelasi timp economisesc cu 22% mai multa energie.

Sistemul revolutionar Diamond® Clean impiedica patarea plitei si, datorita nanotehnologiei, actioneaza in sprijinul durabilitatii, prevenind modificarea aspectului plitei dupa sesiuni lungi de gatit.

Avantajul plitelor cu inductie Hotpoint consta in tehnologia de ultima ora a campului magnetic care devine activ in contact cu baza metalica a unei tigai si genereaza un aport echilibrat de caldura in interiorul recipientului. Nici un strop de caldura nu este pierdut iar timpii de gatire sunt redusi cu pana la 40% in comparatie cu plitele electrice sau cele cu gaz.

Noua tehnologie TOTAL FlexiZONE asigura un plus de flexibilitate plitei cu inductie si ofera un rezultat de succes oricarei provocari culinare gratie suprafetei profesionale de gatit.

In plus, alaturi de cele doua ochiuri ale plitei, Hotpoint a conceput si o arie ovala, pozitionata in centru, unde pot fi pozitionate recipiente de marimi diferite.

Plita cu inductie Hotpoint este echipata si cu functia Booster, care va creste temperatura in zona dorita fara a afecta celelalte segmente ale plitei, dar si cu LED-urile de caldura reziduala, ce se vor aprinde atunci cand zona din jurul plitei va putea fi accesata in siguranta. Aceste semnale indica nivelul de caldura ramas in fiecare dintre ochiuri dupa ce s-a terminat gatitul. Aceasta functie poate fi folosita pentru a pastra preparatele calde.

Hotele Luce - rezultate excelente si design sofisticat.

Hotpoint a creat o colectie revolutionara de hote (28 de patente) ce ofera rezultate exceptionale pentru a satisface exigentele consumatorilor cu ajutorul unor rezultate excelente si al unui design sofisticat. Purificarea eficienta a aerului face ca bucataria sa fie un spatiu si mai indragit, fara mirosuri neplacute, umiditate crescuta si zgomote deranjante.

Conceptul revolutionar Odor Removal Tech garanteaza captarea a 96% din mirosul produs de procesul culinar, in comparatie cu procesul de 45% garantat de hotele standard. Hotele Hotpoint purifica aerul o data la 6 minute, acesta fiind intervalul optim indicat de testele de laborator.

Hotpoint Hota Plita
Totodata, acestea au fost echipate cu un sistem inovator ce dezvolta 52 de decibeli in comparatie cu standardul de 64 dB. Hota este de 16 ori mai silentioasa comparativ cu modelele standard.

In plus, sistemul de filtrare capteaza mirosurile si pastreaza aerul curat si proaspat in bucatarie. Nivelurile de miros si vapori sunt monitorizate de senzorul automat pe durata procesului culinar, permitand astfel activarea automata a hotei si optimizarea consumului energetic.

Toate modelele de hote Hotpoint sunt dotate cu functia Booster care ofera o putere de captare marita pentru situatii speciale. Functia este temporizata si hota se inchide automat dupa 5 minute daca nu este dezactivata manual.

Motorul fara perii este o noutate Hotpoint ce permite o filtrare completa a fumului si aburului in bucatarii de dimensiuni variate. Motorul ofera un consum redus cu 63% fata de standard prin folosirea unui sistem magnetic.

Sistemul de iluminare integrat in gama de hote Hotpoint garanteaza o vizibilitate perfecta a plitei, generand astfel un procedeu culinar eficient si o atmosfera primitoare in bucatarie. Iluminarea poate fi halogen sau LED (varianta LED reduce cu 90% consumul de energie si ofera o durabilitate de pana la 10 ori mai mare).

Mai multe informatii pot fi accesate si pe www.hotpoint.ro.

Brandul Hotpoint combina trecutul si viitorul pentru a da viata unei noi generatii de produse electrocasnice ergonomice, intuitive, sigure, cu un stil clasic, rafinat, care sa usureze sarcinile casnice. Proiecte inovatoare au marcat istoria Hotpoint, printre care Unibloc-combinarea in premiera a elementelor de baza din bucatarie intr-o singura structura compacta sau OSA, premiata cu “Compasso d’Oro” de catre ADI, care oferea o consola de lucru intr-o singura forma.

Alte linii au anticipat nevoile consumatorilor, un exemplu fiind Newstyle, care combina tehnologie, estetica si economie de energie, pentru a da viata conceptului unei bucatarii contemporane.

Intr-un singur cuvant - inalta performanta combinata cu un design rafinat. Viziunea ambitioasa s-a transpus in realitate prin colaborarea- initiata din 1968 si care continua - cu arhitectul japonez Makio Hasuike, ce interpreteaza cel mai bine starea Hotpoint si care este autorul, printre altele, a unor produse precum Quadrio- frigiderul cu 4 usi si un design unic, Aqualtis- masina de spalat care ofera programe customizate pentru orice tip de tesatura- rezultatul multor ani de studii in domeniul masinilor de spalat, combinat cu toata creativitatea lui Hasuike.

Hotpoint reprezinta un sinonim pentru excelenta in design, caracteristici diverse, confort, dar si inteligenta: in timp, compania a explorat lumea digitala si a domoticii, urmarind cele mai avansate tehnologii, dezvoltand produse inovatoare ca Leon@rdo, primul monitor de bucatarie interactiv, cu elemente multimedia, sau linia Ariston Digital si multe altele.

Lansarea tot mai multor solutii avansate a permis obtinerea unor rezultate importante si in zona sustenabilitatii eco. Grija speciala manifestata de Hotpoint pentru economisirea resurselor si protectia mediului a dus la lansarea unor electrocasnice care asigura standarde ridicate de eficienta si consumuri reduse, marcate prin simbolul Ecotech: masini de spalat rufe, masini de spalat vase, masini cu uscator, frigidere si cuptoare care asigura economii la consumul de energie, fara compromisuri in ceea ce priveste performanta. Mai mult, compania este angajata in monitorizarea continua a impactului asupra mediului de-a lungul procesului de fabricatie, reducand consumul de energie electrica, gaze naturale si apa, dar si emisiile de CO2. Hotpoint este o marca inregistrata a Indesit Company.

marți, 18 noiembrie 2014

Gealan, furnizor de ferestre si usi pe Domeniul Regal de la Savarsin

Gealan, unul dintre cei mai mari jucatori de pe piata de profile din PVC pentru ferestre si usi, a fost ales de catre Casa Regala a Romaniei ca partener oficial in furnizarea de ferestre si usi pentru renovarea a doua cladiri situate pe Domeniul Regal de la Savarsin: Casa Musafirilor si Casa Intendentului.

”Casa Musafirilor si-a redobandit identitatea si a devenit mai eleganta si mai functionala decat a fost vreodata, in cei 165 de ani de existenta. Acest lucru a fost posibil datorita generozitatii si competentei dumneavoastra. Regina si cu mine am inaugurat edificiul in ziua de 8 august 2014 si va felicitam pentru rezultatul muncii voastre, remarcabil si durabil”, a declarat Majestatea Sa Regele Mihai I.

”Suntem onorati ca Altetele Voastre Regale au ales in renovarea a doua cladiri de pe Domeniul Regal de la Savarsin ferestrele Futura, fiind un semn de recunoastere si de apreciere a calitatii produselor si serviciilor Gealan. Am reusit sa respectam intocmai exigentele arhitectului de constructie a proiectului prin furnizarea unor ferestre inovatoare, care sa imbine nevoia functional – estetica, folosind ultimele tehnologii ale ferestrelor”, a declarat Aurel Vlaicu, Director General Gealan Romania.

Altetele Regale Aurel Vlaicu Savarsin
Specialistii Gealan au realizat in premiera pentru Casa Musafirilor si Casa Intendentului ferestrele Futura, cu imbinarea profilelor la unghi de 90 de grade si caserarea cu decor lemn in nuanta de nuc pe intreaga suprafata a profilului, inclusiv pe interior, din dorinta de a oferi aspectul autentic al ferestrelor traditionale.

Casa Musafirilor Domeniul Regal de la Savarsin
Ferestrele Futura integreaza cele mai moderne tehnologiile si inovatii STV, IKD, care ofera o valoare Uf unica pe piata, de 0,89 W/m²K. in plus, adancimea mare de constructie de 82,5 mm, cele sase camere ale profilului de toc si cercevea si trei planuri de etansare sunt garantii ale izolarii termice uimitoare. Acest produs demonstreaza asadar ca poate fi utilizat in egala masura si pentru renovarile constructiilor.

Casa Musafirilor Gealan ferestre Futura 6 camere
Casa Musafirilor a fost reconstruita pe parcursul a trei luni sub coordonarea arhitectului Emilian Cordos, de administrarea proiectului s-a ocupat dl Ion Tuca, directorul Casei Majestatii Sale, iar pe teren au gestionat proiectul dnii Radu Ghina, consilier regal, si Sebastian Brinzas, intendentul castelului.

Despre GEALAN ROMANIA

Gealan Romania, unul dintre cei mai mari jucatori de pe piata de profile din PVC, este compania care produce, de aproape 20 de ani, profile din PVC pentru usile si ferestrele din casele fiecaruia. In prezent Gealan Romania are cea mai mare notorietate in Romania pe piata ferestrelor din PVC. Compania colaboreaza cu circa 450 de firme partenere in Romania pentru care livreaza tone de profile PVC, dar si componentele si tehnologia necesara productiei de ferestre termoizolante din PVC. Printre produselele din portofoliu se regasesc rulouri, obloane si diferite accesorii pentru ferestre si usi.

www.ferestrepentrucasepasive.ro