Cea mai mare parte a romanilor ce isi doresc renovarea locuintei opteaza pentru inlocuirea sau montarea de placi ceramice, insa doar jumatate aleg corect adezivul si stiu ce riscuri implica folosirea unui produs de calitate inferioara, potrivit unei analize Sika Romania. Astfel, in cazul montarii incorecte cu un adeziv necorespunzator, costurile unei lucrari pot creste chiar si de trei ori.
„Pentru alegerea corecta a adezivului trebuie tinut cont de o serie de lucruri foarte importante, precum locul unde se face placarea – interior/exterior, solicitarile si traficul la care sunt supuse placile si tipul gresiei si al faiantei. In cazul in care nu se tine cont de aceste aspecte, sau se alege un adeziv de calitate inferioara, cheltuielile totale ale lucrarii pot fi chiar de trei ori mai mari decat initial”, a declarat Petrisor Grindeanu, National Sales Manager Distribution Sika Romania.
Potrivit afirmatiilor sale, in medie, pentru montarea de placi ceramice in zonele cel mai des amenajate astfel (baie si bucatarie) pe o suprafata medie de 40 mp, este nevoie de o cantitate de circa 200 kg de adeziv, in functie de planeitatea suprafetei. Costul total pentru achizitionarea acestuia este cuprins intre 120 lei, in cazul alegerii unui adeziv de o calitate inferioara, si 480 lei, in cazul alegerii unui produs cu calitati superioare. Pe langa adeziv, o astfel de lucrare, pentru a fi realizata corect, necesita si achizitia de sapa autonivelanta, mortar de reparatie, mortar hidroizolant, chituri de rosturi, latex pentru chituri si sigilant. Costul acestor produse poate ajunge, astfel, la 200 lei, daca se aleg unele de o calitate scazuta, sau la 500 lei, daca se aleg unele performante.
„Astfel, in cazul unei placari a baii si bucatariei dintr-un apartament, costurile materialelor necesare montajului si finisarii incep de la 320 lei si pot ajunge la cca. 980 lei, in functie de calitatile si performanta produselor alese”, a subliniat Petrisor Grindeanu.
Acesta a mai adaugat ca, desi exista o diferenta de pret intre produsele de calitate ridicata si cele de calitate inferioara, alegerea incorecta a adezivului si a celorlalte materiale necesare montajului poate duce la probleme majore precum dezlipirea si chiar craparea placilor, sau infiltratii de apa. in acest caz, este necesara demontarea intregii suprafete, refacerea planeitatii suprafetei si reluarea montajului intr-un timp mult mai scurt decat in mod normal.
„O placare ceramica are o durata de viata chiar si de 20 de ani, insa alegerea de produse de calitate inferioara o poate scurta chiar si la cateva luni. in acest caz, costurile pentru a se ajunge la ambientul dorit se pot chiar tripla deoarece la suma initiala se adauga costul demontarii, al noilor materiale si al montajului, fara a mai pune la socotela deranjul, mizeria si timpul pierdut”, a mai afirmat reprezentantul companiei.
Cum aleg romanii adezivul pentru placarile ceramice
In ceea ce priveste comportamentul de achizitie al romanilor, analiza Sika a aratat ca numarul celor care se informeaza atent si nu mai aleg doar in functie de pret este in crestere. Astfel, jumatate dintre cumparatori stiu ce tip de produse au nevoie.
„In cazul unei astfel de lucrari, de cel mai multe ori clientul tine cont de recomandarea mesterului si a consultantului de la raft. Desigur, un impact major in alegerea facuta il au si brandawarness-ul si promovarea produsului”, a mai spus Petrisor Grindeanu.
Pasii corecti pentru montajul placilor ceramice
Potrivit specialistilor Sika, montarea corecta a placilor ceramice incepe cu masurarea corecta a spatiului si calcularea necesarului de placi si materiale necesare. Dupa achizitia produselor trebuie stabilit tipul de montaj – drept sau oblic – iar apoi pregatirea stratului suport pentru a fi perfect plana, compacta si curata.
In zonele cu umiditate ridicata, sau cu risc de inundatie, cum sunt baile, este indicata realizarea unei hidroizolatii inaintea de montarea placajului ceramic. Aceasta poate fi facuta fie cu mortare cimentoase, fie prin alegerea unui adeziv de placi ceramice de ultima generatie, poliuretanic, elastic, ce are si proprietati hidroizonte.
Dupa realizarea acestor pasi urmeaza prepararea adezivului si montajul efectiv al placajului ceramic. La final se aplica chitul de rosturi, care poate fi amestecat cu un latex special ce ii creste elasticitatea, impermeabilitatea cat si rezistenta. De asemenea, rosturile cu miscare (cele din colturile peretilor sau cele de la imbinarea cu obiectele sanitare) trebuiesc in mod special sigilate cu un produs elastic (poliuretan sau silicon) pentru a permite ansamblului sa lucreze in mod natural, fara a aparea fisuri sau exfolieri.
„Este important ca o astfel de lucrare sa se realizeze de catre un meserias calificat care sa stie fiecare dintre pasi si, astfel, sa poata folosi produsele cele mai potrivite. De asemenea, toate materialele trebuie utilizate respectand indicatiile din fisele tehnice ale produselor”, a incheiat Petrisor Grindeanu.
Despre Sika
Sika AG cu sediul in Baar, Elvetia, este o companie activa la nivel global in domeniul materialelor chimice speciale, deservind industria constructiilor si industriile producatoare de componente auto, autobuze, camioane, trenuri, fatade, parcuri solare si eoliene. Compania elvetiana este lider in domeniul solutiilor utilizate in procesele de sigilare, lipire, amortizare, consolidare si protectie a structurilor portante.
Gama de produse Sika include aditivi de inalta calitate pentru betoane, mortare speciale, adezivi si sigilanti, materiale de amortizare, consolidari structurale, pardoseli industriale si sisteme de acoperisuri si impermeabilizari.
In prezent, Sika numara subsidiare in 91 de tari si mai mult de 17.000 de angajati la nivel global, care asigura o legatura stabila intre clienti si companie, garantand succesul tuturor partenerilor. In 2014 Sika a generat vanzari de 5,6 miliarde CHF.
Sika Romania, subsidiara a concernului elvetian, a fost infiintata in 2002, iar incepand cu luna iunie 2008 a dat in folosinta fabrica de aditivi de la Brasov - prima unitate de productie Sika din Romania. In plus, Sika a inaugurat in 2014 si cea de-a doua fabrica din Romania, la Capusu Mare, judetul Cluj, unde va produce atat mortare speciale, cat si mortare folosite ca adezivi.
Compania este lider de piata in domeniul aditivilor pentru betoane, a pardoselilor industriale, sistemelor de membrane pentru acoperisuri, a consolidarilor cu fibre de carbon, dar si a mortarelor speciale.
Sika Romania a fost implicata in proiecte locale importante printre care se numara Floreasca City Center, Floreasca Business Park, extinderea retelelor Dedeman si Kaufland, consolidarea hotelului Domogled din Baile Herculane, turnul de racire Paroseni, loturile de autostrada de pe Coridorul IV Paneuropean, reabilitarea caii ferate Sighisoara – Atel si multe altele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu