Peste 360 de cursanti ai scolii de agenti/ brokeri imobiliari ABI au absolvit cursurile de specializare si perfectionare profesionala organizate de ABI in cei doi ani de la infiintare, fiind pregatiti sa patrunda in breasla agentilor imobiliari. Organizata lunar sub egida Asociatiei Brokerilor Imobiliari, scoala ABI a adunat constant in medie 20 de cursanti in fiecare din cele optsprezece sesiuni organizate din noiembrie 2010 pana in prezent in cadrul propriului centru educational.
Cu un total de 120 de cursanti inscrisi numai anul acesta, recordul de prezenta pentru 2012 s-a inregistrat la cea mai recenta sesiune – cea din octombrie – in cadrul careia 28 de persoane au participat la cursurile scolii ABI.
„Revigorarea segmentului rezidential depinde si de profesionalismul brokerilor”
Luna noiembrie aduce o ultima sesiune a cursurilor de agent/ broker imobiliar organizate anul acesta, in perioada 9-11 noiembrie. Cei interesati pot afla mai multe detalii legate de inscriere accesand pagina scolii ABI. Initiate in noiembrie 2010, cursurile scolii ABI sunt recunoscute de Consiliul National de Formare Profesionala a Adultilor (C.N.F.P.A.), iar diplomele eliberate sunt vizate si recunoscute de Ministerul Muncii si Ministerul Educatiei.
„Putem spune ca scoala ABI de brokeri imobiliari a devenit deja o traditie. Organizam aceste cursuri pentru ca suntem convinsi ca revigorarea pietei rezidentiale depinde in mare masura si de profesionalismul celor care activeaza in acest domeniu si ne dorim ca brokerii imobiliari din piata sa fie unii profesionisti de la primul contact cu clientul pana la finalizarea tranzactiei”, declara Dragos Vilceanu, Presedintele ABI.
De la „Marketing imobiliar” la „Variante de finantare”
Sesiunile scolii ABI sunt organizate lunar si se intind pe o perioada de trei zile de teorie si doua de practica, urmate de un examen. Planul de invatamant cuprinde o gama variata de notiuni, pornind de la o prezentare generala a pietei imobiliare si continuand cu notiuni de management, drept si legislație, comunicare si negociere, finantare sau marketing imobiliar.
Taxa de inscriere la cursurile scolii ABI este de 600 RON, platibili in trei rate, iar studentii si somerii beneficiaza de o reducere suplimentara de 100 RON. Oferta educationala ABI este completata de un set de training-uri si cursuri organizate lunar cu scopul profesionalizarii brokerilor si agenților imobiliari.
Pentru a sustine credibilitatea brokerilor imobiliari in fata clientilor, ABI pune in plus la dispozitia membrilor sai asigurari profesionale si contracte standardizate care detin avizul Autoritatii Nationale de Protectie a Consumatorilor (A.N.P.C.), atestand faptul ca modelele de contracte si formulare ABI respecta in totalitate prevederile legale in vigoare din domeniul protectiei consumatorilor.
Despre ABI:
Asociatia Brokerilor Imobiliari este o organizatie autonoma, cu caracter non-guvernamental si nepatrimonial, in folosul public. ABI s-a nascut in februarie 2010 ca o consecinta fireasca a evolutiei pietei imobiliare din Romania. Atat brokerii/ agentii imobiliari, cat si publicul larg au nevoie de o interfata prin intermediul careia sa interactioneze pe baza unor principii solide si respect reciproc. La doi ani si jumatate de la lansare, asociatia numara peste 300 de membri activi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu