miercuri, 20 ianuarie 2016

Alpinistul Marius Gane a escaladat in premiera romaneasca doua varfuri din Anzii Cordilieri


Membrii expeditiei au revenit in tara dupa cucerirea, in premiera romaneasca, a doua varfuri de peste 6.000 m din Anzii Cordilieri, printre care si a celui mai inalt vulcan din lume, Ojos del Salado (6.893 m).

Ascensiunea varfului principal – Ojos del Salado (varful de vest), pe ruta chiliana, a fost realizata de catre Marius Gane, vicepresedintele Federatiei Romane de Alpinism si Escalada, conducatorul expeditiei si unul dintre cei mai experimentati alpinisti romani. Cu aceasta ocazie, Marius Gane a escaladat in premiera nationala si varful geaman (varful de est – mai mic cu 0,5 m), situat in Argentina, in imediata apropiere, dar cu pasaje dificile de catarare mixta de stanca si gheata. Astfel, el a devenit primul alpinist roman care a cucerit ambele varfuri. Tot in premiera nationala, sportivul a escaladat in perioada de aclimatizare varful Cerro San Francisco cu inaltimea de 6.016 m.

”Ani de-a randul intre Chile si Argentina au existat divergente legate de inaltimea celor doua varfuri Ojos del Salado, fiecare dintre tari sustinand ca pe teritoriul ei vulcanul are cea mai mare inaltime. Aceasta expeditie mi-a oferit prilejul de a le «masura cu pasul» pe amandoua”, declara Marius Gane. ”Cu exceptia traseului aflat in Argentina, care mi-a pus ceva probleme, varful este lipsit de pasaje tehnice dificile, astfel ca am putut sa il escaladez singur. Clima insa ne-a dat serioase batai de cap. Muntele este izolat, in desert, iar vantul puternic cu rafale de peste 100 km/h nu contenea. Am avut parte si de temperaturi extreme, diferente mari intre noapte si zi cu valori inregistrate noaptea de pana la -30 grade”, incheie alpinistul.

Constantinescu Gane Falevici Atacama

Si pentru ceilalti membri ai Expeditiei ”ATACAMA – CHILE 2015. Powered by RUUKKI”, experienta ascensiunii inaltimilor de peste 6.500 din Anzii Cordilieri a fost una speciala, iar obiectivele stabilite la plecare au fost atinse.

Cristian Falevici: ”Este prima noastra actiune impreuna in aceasta formula si ma bucur ca totul a decurs conform planului, inclusiv din punct de vedere medical, desi am stat 8 zile la altitudine mare de peste 4.500 m. Atacama joaca un rol foarte important in pregatirea urmatoarei noastre expeditii din muntii Himalaya - Nepal, care va avea loc in aceasta primavara. Obiectivul noii expeditii este escaladarea varfurilor Imja Tse (Island Peak) cu inaltimea de 6.189 m si Ama Dablam cu inaltimea de 6.812 m, unele dintre cele mai renumite si frumoase varfuri din lume. Sunt situate in drumul catre Everest Base Camp si sunt cunoscute ca varfuri cu trasee tehnice cu grad mare de dificultate”.

Falevici, Penes Ascensiune-(Chile)

Ojos del Salado („Ochii de sare”) face parte din celebrul circuit alpinistic “Voulcanic Seven Summits” - cei mai inalti munti vulcanici din fiecare continent - fiind cel mai inalt varf vulcanic din lume si cel mai inalt varf din Chile.

Expeditia „ATACAMA-CHILE 2015. Powered by Ruukki” s-a derulat cu sprijinul Ruukki, unul dintre cei mai importanti producatori de sisteme de acoperisuri metalice din tabla tip tigla si tabla faltuita din lume. Simbolul expeditiei, acvila carpatina, sculptura metalica realizata de catre artista Misha Diaconu, s-a intors acasa dupa un traseu de aproape 30.000 de km si inaltimi de peste 7.000 de m. Acvila de munte este una dintre cele mai impresionante pasari rapitoare ce simbolizeaza curajul, puterea si victoria, fiind totodata un simbol national prezent pe stema Romaniei.

Falevici_Penes_Ruukki-Anzii-Cordilieri

Despre membrii expeditiei:

Marius Gane - conducatorul expeditiei, este catarator si alpinist himalayan de altitudine. A escaladat trasee dificile in muntii Himalaya, Alpi, Caucaz, Anzi, reusind ascensiunea a trei varfuri de peste 8.000m (Gasherbrum II, Everest si Nanga Parbat). Este salvator montan voluntar de peste 20 de ani si detine functia de vicepresedinte al Federatiei Romane de Alpinism si Escalada. In 2003 a facut parte din prima expeditie romaneasca reusita pe un varf pe Everest (8.848m).

Gane,Penes,Falevici_Ascensiune-(Chile)

Valeriu Penes – a escaladat trasee alpine si varfuri de pana la 7.000m (Aconcagua), in Alpi, Caucaz, Anzi. Este conducator de delegatii alpine straine, organizator si arbitru international de competitii de escalada.

Cristian Falevici - expeditii in muntii Balcani, Alpi, Caucaz (Elbrus), Atlas (Maroc), Sierra Nevada (Mexic) si Mount Ararat (Turcia). A participat la diferite concursuri de: atletism (fond si semifond), triatlon (inot, ciclism si alergare), inot si tenis de camp.

Tudor Constantinescu – a parcurs trasee alpine si a participat la expeditii in muntii Carpati, Alpi, Alpii Neo Zeelandezi si Sierra Nevada. A escaladat varfuri de pana la 6.000 m printre care Pico de Orizaba (5.636 m) si La Malinche (4.461m).

Ojos-del-Salado-6893-Chile

Partener oficial: Ruukki Romania
Partener media: revista Alerg
Sponsori: IRCAT Romania, Roof Rack Land, Hotel Christina
Cu sprijinul: Asociatia Romana pentru Alpinism si Explorare, BRD - Group Societe Generale

Despre Ruukki
Ruukki Construction este o divizie a SSAB ce deserveste clientii din industria constructiilor civile si industriale, oferind un portofoliu extins de produse si sisteme metalice, alaturi de servicii de consultanta si proiectare sau servicii de instalare, realizate prin parteneri agreati. In Romania, Ruukki Construction furnizeaza o gama completa de acoperisuri metalice si sisteme pluviale pentru cladirile rezidentiale. www.ruukkiacoperis.ro, www.ruukki.ro

SSAB este o companie siderurgica din tarile Nordice, cu sedii in Europa de Nord si Statele Unite, prezenta in peste 50 de tari. Compania este listata pe bursa NASDAQ OMX din Stockholm si Helsinki. www.ssab.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu