joi, 24 septembrie 2015
Dublu succes pentru ansamblul Adama din Iasi: Copou Bellevue, stoc epuizat de apartamente si premiere internationala
Luna septembrie aduce o dubla reusita pentru ansamblul rezidential Copou Bellevue din Iasi, detinut de dezvoltatorul imobiliar lider de piata Adama. Compania anunta vanzarea ultimelor apartamente disponibile in cadrul celei de-a treia faze de dezvoltare, precum si obtinerea distinctiei Highly Commended la etapa europeana a bine-cunoscutei competitii International Property Awards.
Dupa ce anul trecut in septembrie lucrarile de constructie pentru ultima faza de dezvoltare din cadrul Copou Bellevue au fost finalizate, ansamblul rezidential incepe toamna cu epuizarea stocului de apartamente. De altfel, proiectul s-a bucurat de un real succes de piata, 75% dintre unitati fiind vandute inca din faza de constructie.
Ultimele apartamente vandute sunt apartamentele de 3 camere, Fin de Siecle, amplasate la etajul al cincilea, noii proprietari beneficiind, pe langa finisaje de top, si de o priveliste deosebita asupra Iasiului. Unitatile au o suprafata utila de 90,5 mp, avand inclusa si o terasa generoasa.
Copou Bellevue numara 170 de locuinte premium, amplasate in patru cladiri diferite. Ultima faza de dezvoltare cuprinde o constructie de 5 etaje si 50 de unitati, investitia totala pentru aceasta etapa fiind de 1,7 milioane euro, alocata exclusiv din fondurile companiei. Aceasta etapa din Copou Bellevue este compusa dintr-o selectie deosebita de tipuri de apartamente, de la studiouri duble, la apartamente de doua si trei camere, precum si mini penthouse-uri.
Conceputa sub semnul elegantei si al calitatii, Copou Bellevue beneficiaza de finisaje premium, caracteristici de prima-clasa si un pachet complet de facilitati moderne: parcare privata, spatii de depozitare, loc de joaca pentru copii si un Health Club profesional cu sauna si sala de fitness, amplasat la parterul noii cladiri si dedicat exclusiv locatarilor. Copou Bellevue este situat intr-o zona deluroasa a exclusivistului cartier Copou, la numai 10 minute distanta de centrul orasului si avand in imediata apropiere cele mai importante doua universitati din Iasi, Parcurile Copou si Expozitiei, Gradina Botanica, centre culturale, muzee si excelente optiuni de petrecere a timpului liber.
„Inclusiv cu aceasta ocazie – epuizarea stocului de apartamente, Copou Bellevue demonstreaza ca in piata exista disponibilitate de absorbtie a proiectelor noi daca sunt construite la un anumit standard de calitate si respectand indeaproape dorintele clientilor locali. Copou Bellevue este unul din primele proiecte care a dat tonul unui trend disparut in criza – achizitionarea locuintei din faza de constructie”, declara Alina Necula, Head of Marketing & Sales Adama Group.
Copou Bellevue, printre ansamblurile europene de top
Ansamblul rezidential dezvoltat de Adama in Iasi s-a bucurat din nou recent de recunoastere internationala, castigand distinctia Highly Commended la categoria Residential Development in cadrul premiilor International Property Awards, concurand alaturi de proiecte din alte 30 de tari.
Premiile pentru etapa europeana a competitiei, European Property Awards Summit, au fost decernate anul acesta in cadrul evenimentului desfasurat la Londra, pe data de 22 septembrie 2015. In fiecare an, evenimentul devine locul de intalnire al celor mai importanti jucatori europeni din real estate – dezvoltatori de top, arhitecti, designeri de interior sau brokeri imobiliari, pe langa gala de decernare a premiilor, in cadrul European Property Awards Summit fiind organizate workshop-uri si mese rotunde pe teme actuale din piata imobiliara.
„Sunt proiecte rezidentiale care se bucura de succes local si proiecte care depasesc aceasta limita. Faptul ca un ansamblu rezidential de dimensiuni medii, dezvoltat in alt oras decat Bucurestiul nu doar ca a beneficiat de rezultate de top in vanzari, ci a obtinut si recunoastere internationala, garanteaza calitatea la care este realizat”, declara Laszlo Csiki, CEO Adama Group.
Distinctia Highly Commended nu este singura obtinuta de Copou Bellevue. La inceputul lui 2015, proiectul a fost declarat cel mai bun ansamblu rezidential din Romania la competitia regionala SEE Real Estate Awards. in plus, este al treilea an consecutiv in care compania se inscrie pe lista castigatorilor International Property Awards, dupa ce in 2013, Evocasa Selecta a intrat in top, iar in 2014, Edenia Titan.
European Property Awards fac parte din faimoasa competitie International Property Awards, numarandu-se printre cele mai prestigioase distinctii dedicate segmentului rezidential si comercial, fiind si competitia cu cea mai ridicata cota din lume in functie de valoarea proiectelor inscrise. Premiile sunt acordate pe baza voturilor oferite de un juriu de calibru, format din peste 70 de experti internationali care desemneaza castigatorii exclusiv din randul proiectelor finalizate, precum si al agentiilor imobiliare de top din Europa.
Despre ADAMA
Adama este un dezvoltator de top, activ in Romania, Moldova, Ucraina si Turcia. Compania a construit pana in prezent peste 1.700 de apartamente si cateva zeci de mii de metri patrati de spatii comerciale si birouri, in cadrul a numeroase proiecte finalizate: in Bucuresti – Evocenter One, Evocasa Armonia, Edenia Titan, Evocasa Optima, Evocasa Selecta, in Ploiesti – Evocasa Orizont, Bacau – Evocasa Completa, Brasov – Evocasa Viva, Iasi – Copou Bellevue si Cluj. Numarul unitatilor vandute de catre Adama se ridica la peste 1.350.
Pentru informatii suplimentare, va rugam sa ne contactati:
Alexandra Manea
PR & Marketing Real Estate Specialist, Adama Group
alexandra.manea@adama.ro
0737.422.491
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu