marți, 22 septembrie 2015
IEAS 2015, Un eveniment smart intr-un oras smart
Am pus punct editiei a 11-a a expozitiei de echipamente electrice si automatizari, IEAS, adaugam curand o virgula si incepem lucrul pentru editia cu numarul 12. International Electric&Automation Show, IEAS, este un eveniment ce nu mai are nevoie de o descriere detaliata, acesta devenind un eveniment de referinta pentru industria din Romania. IEAS are loc anual, in luna Septembrie, in locatia Palatului Parlamentului din Bucuresti.
Ca in fiecare an evenimentul IEAS a adunat companiile reprezentative din industrie, au fost prezente in expozitie atat ca expozanti cat si ca vizitatori. Numarul expozantilor nu a depasit 100 de companii, fiind ocupata capacitatea maxima, de 3.600 mp, din Palatul Parlamentului. Anul acesta s-a resimtit o crestere pentru companiile din strainatate, acestea fiind prezente in numar mai mare fata de anul anterior. Au participat companii din tari precum Bulgaria, Cehia, Italia, Germania, Polonia, Turcia si Ungaria.
IEAS 2015 s-a desfasurat sub sloganul "Smart Event in a Smart City!" si a plasat in centrul atentiei echipamente si tehnologii dedicate energiei electrice, automatizari industriale, tehnologii si aplicatii smart destinate oraselor dar si multe inovatii pentru industria din Romania. Timp de 4 zile aproximativ 3000 de specialisti au vizitat evenimentul.
In zona intrarii in eveniment a fost prezentat copacul solar, o instalatie urbana de socializare care i?i propune sa vina in intampinarea nevoilor societatii de azi. Este incarcator de gadgeturi si masini electrice, furnizeaza energie retelei energetice a orasului, integreaza un Wi-Fi cloud gratuit, ilumineaza noaptea si functioneaza ca loc de intalnire pentru comunitati. Este un produs conceput si asamblat local, in Romania. Tot in zona de intrare au fost prezentate solutiile pentru statiile de alimentare dedicte automobilelor electrice, vizitatorii au avut posibilitatea sa faca un test drive cu masina electrica Zoe de la Renault si sa vada automobilul electric de la BMW i3. La interior vizitatorii au putut vedea aplicatii inovative dedicate oraselor, management-ului de trafic, iluminatului inteligent, sisteme pentru casa automatizata, de masurare si control al mediului – dedicat atat consumatorului final cat si dezvoltatorilor, tehnologii fara fir pentru o mobilitate crescuta, sisteme de automatizare industriala, contoarele inteligente, cabluri rezistente in mediile extreme si multe altele. Au fost prezente si imprimante 3D, sisteme de infotouch-uri industriale, roboti si solutii de automatizare pentru acestia dar si trotinete electrice.
Industria continua sa puna accentul principal pe eficienta energiei, pe reducerea costului si consumului de energie electrica dar si pe metodele de combatere a poluarii.
In mijlocul evenimentului a stat conceptul Smart City, ne-am dorit constientizarea acestui concept de catre cei prezenti fapt pentru care cei interesati au putut lua parte la conferinta Bucuresti pe ruta Smart City, aceasta a avut loc in prima zi a evenimentului in sala Nicolae Balcescu. Conferinta a plasat Bucurestiul pe ruta smart si a realizat un studiu de caz avand urmatoarele subiecte in discutie: "Proiecte Smart in Municipiul Bucuresti: Centrul de Management Integrat pentru Situatii de Urgenta / Calea Victoriei - un spatiu pentru biciclisti si pietoni" alaturi de proiectele smart realizate deja in urmatoarele orase din lume: Ierusalim si Bueno Aires, Hamburg si Londra. Invitatii speciali ai acestui eveniment au fost: Raed Arafat, Secretar de Stat - Ministrul Afacerilor Interne, Narcis Catalin Beciu, Secretar de Stat - Ministerul Energiei, intreprinderilor Mici si Mijlocii si Mediului de Afaceri si arh. Gheorghe Patrascu, Arhitect Sef al Municipiului Bucuresti.
In cadrul evenimentului a avut loc si lansarea Asociatiei Smart City Pro, asociatie ce are ca scop constientizarea conceputului de Smart City, un concept foarte dinamic, un proces de transformare continua prin inovare tehnologica, urbanistica si manageriala, un concept ce inglobeaza elemente ce fac ca orasele sa raspunda rapid cerintelor noastre, ca locuitori.
Evenimentul International Electric&Automation Show s-a incheiat si avem convingerea ca am reusit sa conturam un eveniment Smart pentru industrie. IEAS ramane partenerul de incredere pentru toti cei care activeaza in industria de echipamente electrice si automatiari. Va asteptam alaturi de noi la editiile urmatoare si va recomandam sa ramaneti conectati online, pe site-ul www.ieas.ro, unde vom posta impresii si imagini din cadrul editiei incheiate, dar si noutati si stiri din industrie.
Organizatorii:
DK EXPO
Str. Slt.Virgil Stoianovici, Nr. 4, Ap.3, Sector 1, Bucuresti, ROMANIA
Telefon/ Fax: 0040-21-231 91 84, 0040-21-231 27 36
Email: office@dk-expo.ro
www.ieas.ro
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu